20 de pasageri au trăit clipe de groază: un vagon a deraiat!

91

20 de pasageri au trăit clipe de groază: un vagon a deraiat!

CFR Călători informează că în jurul orei 21.15, un vagon aflat în compunerea trenului R 4136 care circula pe ruta Sighetu Marmației – Dej Călători, a deraiat de un boghiu la intrare în staţia Coșbuc, în zona trecerii la nivel cu calea ferată.

Niciun pasager nu a fost rănit, toți cei 20 de pasageri ai trenului fiind preluați cu mijloace auto către alte stații feroviare de unde și-au continuat călătoria spre destinația finală cu trenurile în circulație.

În vagonul deraiat se aflau 4 pasageri, iar în celelalte vagoane 16 călători.

La fața locului s-au deplasat reprezentanții autorităților care vor ancheta cauzele producerii acestui incident, precum și echipele de specialiști care vor interveni pentru eliberarea gabaritului.