A spart o casă din Piteşti şi a fost arestat

36

Dâmboviţeanul, adus la instanţă

Un tânăr a ajuns în spatele gratiilor după ce a spart casa şi o societate comercială din Piteşti, iar ieri a fost arestat.

În ziua de 7 ianuarie, chiar de Sfântul Ion, judiciarişti ai Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, l-au reţinut pe Gheorghe Gabriel I., de 22 de ani, din Ludeşti, judeţul Dâmboviţa.

Bărbatul este bănuit că, în cursul lunii iulie 2018, ar fi pătruns prin efracţie în cinci locuinţe şi în sediul unei unităţi after school din municipiu, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de circa 20.000 lei. Este vorba despre bani, bijuterii, laptopuri, tablete, telefoane mobile etc, iar pentru a putea proba faptele, oamenii legii au făcut şase percheziţii domiciliare.

Potrivit anchetatorilor, dâmboviţeanul acţiona în complicitate cu Iulian Constantin T., de 34 de ani, din Râmnicu Vâlcea, iar ca mod de operare era forţarea ferestrelor de la parterul locuinţelor sparte. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 90% şi restituit persoanelor vătămate, iar cei doi au fost aduşi la audieri. Luni, vâlceanul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, în timp ce dâmboviţeanul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Ieri, acesta a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, procurorul l-a prezentat instanţei de judecată şi magistraţii au dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Citeşte şi

S-a oprit cu maşina în şanţ Copaci din Piteşti, monumente ale naturii Tehnician silvic, condamnat la închisoare Ronaldo, în arest la domiciliu Carbonizat în locuinţă Linişte! Politicienii încă dorm şi visează la alegeri… Fântână publică nouă la Bradu PREMIERĂ LA PITEŞTI – EXPOZIŢIE DE FAZANI şi IEPURI DE RASĂ Un artist din Rucăr a murit cu mâna pe acordeon