Accident rutier TERIBIL, în drum spre mare: un copil a MURIT, mai multe persoane sunt rănite!

360

Accident rutier TERIBIL, în drum spre mare: un copil a MURIT, mai multe persoane sunt rănite!

Un teribil accident rutier s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, 31 august spre 1 septembrie. O familie care venea spre mare a avut parte de clipe îngrozitoare. Tatăl, care se afla la volan, s-a întors către copii, ei fiind pe bancheta din spate, şi astfel a pierdut controlul direcţiei de mers şi intrat în coliziune cu un TIR. Unul dintre minori a decedat.

Nenorocirea s-a petrecut în jurul orei 4.36, când un apel la 112 alerta autorităţile. Pe A2, la km. 188-189, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, avusese loc un accident rutier. Un copil de un an (fată) era în stare gravă, cu traumatism cranian, altul de 3 ani (băiat) era resuscitat, o femeie de 25 de ani avea mai multe traumatisme, dar conştientă, la fel şi şoferul. Totodată, la spital a mai fost transportată o minoră, în vârstă de 7 ani, cu traumatism lombar. Din păcate, în urma protocolului de resuscitare, băiatul în vârstă de 3 ani a fost declarat decedat. Ceilalţi pacienţi se află internaţi în spital. Familia este din Cluj şi venea la mare. La volan se afla Dragoş Constantin Ane. Acesta rula pe A2, dinspre Bucureşti către Constanţa, pe banda 2, şi, ajungând la km, 188-189, pe fondul unor preocupări de altă natură (s-a întors la copiii care se aflau pe bancheta din spate), a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un TIR, care mergea pe banda 1, după care a ricoşat în parapetul despărţitor, potrivit oamenilor legii. Poliţiştii au declanşat o anchetă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment.

L.C.