AEP: Daniel Barbu a preluat conducerea Asociației Mondiale a Organismelor Electorale

255

Președintele Autorității Electorale Permanente, Daniel Barbu, a preluat, joi, conducerea Asociației Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB), pentru un mandat de doi ani, a informat AEP, prin intermediul unui comunicat.

6ddf3789-cb9a-46cc-8738-025d4cc9f354

Învestirea a fost oficializată la Palatul Parlamentului, în deschiderea celei de-a 3-a Adunări Generale a A-WEB, în cadrul unei ceremonii de preluare a steagului organizației de la predecesorul său, Julio Cesar Castanos Guzman, președinte al Comisiei Centrale Electorale a Republicii Dominicane.

A-WEB reunește organisme de management electoral din peste 100 de țări de pe cinci continente.

Daniel Barbu a declarat că este mândru să preia misiunea de facilitator al comunicării și colaborării între membrii unei organizații cu rol atât de important în promovarea democrației în lume.

"Este momentul ca o organizație internațională să preia misiunea enunțată acum o sută de ani de Woodrow Wilson, aceea de a face lumea un loc mai sigur, prin democrație", a spus el.

Decizia privind preluarea acestei funcții de către președintele AEP a fost luată în august 2015, în cadrul precedentei Adunări Generale a acestei organizații. AEP este membru al A-WEB încă de la înființarea organizației, în octombrie 2013, România găzduind, în martie 2015, reuniunea Comitetului Executiv al A-WEB.

Potrivit Cartei A-WEB, această asociație promovează eficiența în organizarea unor alegeri libere, corecte, transparente și participative la nivel mondial. Obiectivele sale sunt să identifice cele mai recente tendințe, provocări și evoluții în managementul electoral democratic și în ceea ce privește procesele electorale, precum și să faciliteze schimbul eficient de experiență și expertiză între membri, pentru consolidarea democrației electorale la nivel mondial.

AGERPRES/(AS — autor: Irinela Vișan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)