Alexandra Ungureanu și trupa Crush pregătesc un nou single și videoclip – „Copiii din noi”

24

Alexandra Ungureanu și trupa Crush (Radu Cernauțan și Sorin Seniuc) se pregătesc să lanseze un nou single și videoclip – "Copiii din noi", informează un comunicat Cat Music transmis, vineri, AGERPRES.

45f73790-d326-45f7-b711-1a1e17d65aed

"Următorul nostru single este o întoarcere la începuturi. Se numește 'Copiii din noi', pentru că am vrut să retrăim perioada aceea de entuziasm, când ardeam de nerăbdare să scoatem poveștile noastre în lume și eram atât de departe de culisele acestei industrii, de rețete sau mecanisme care produc atâtea frustrări artiștilor, trebuie s-o recunoaștem. Este o piesă atipică pentru un proiect atipic, iar clipul e la fel de special. Primul nostru videoclip care nu este despre noi, ci despre copiii din noi toți. Odată cu un nou început, ne-am alăturat unei echipe noi, Cat Music, alături de care vrem să ne ducem poveștile mai departe", a spus Alexandra Ungureanu, citată în comunicat.

De-a lungul carierei, Alexandra Ungureanu a mai colaborat cu trupa Sistem, cu Nora Denes Symphonical și cu Soundland, dar a lansat și piese solo, precum "Nopți și zile".

Cu zeci de piese lansate, Crush și Alexandra Ungureanu cântă împreună din anul 2004 și au produs două albume de studio, "Crush + Alexandra Ungureanu" (2005) și "Hello" (2007). Printre melodiile lor de succes se numără "Hello", "Aprinde dragostea", "I need you more", "Iubire de-o vară" și "Cuvinte", iar cea mai recentă piesă a lor este "C'est la vie".

"'C'est la vie' este pentru noi una dintre cele mai frumoase piese semnate Crush și Alexandra Ungureanu. De atunci și până astăzi, activitatea noastră concertistică nu a avut pauze, în studio se lucrează mereu, iar de câțiva ani ne implicăm și în producția video. Nu ne oprim din învățat. Crush plus Alexandra Ungureanu este un proiect atipic, fiecare dintre cele două jumătăți are personalitatea ei, dar împreună avem o chimie specială. Din momentul înființării, nu s-a pus niciodată problema să renunțăm la acest proiect, doar că fiecare dintre noi a mers și spre alte zone muzicale, colaborări sau proiecte independente, revenind de fiecare dată la muzica noastră ca la marea dragoste", au spus cei de la Crush.

AGERPRES/(AS — autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)