Alexandru Rafila, critici de la tribuna Parlamentului pentru foștii miniștri USR ai sănătății

24

Replici acide în plenul Parlamentului înainte de votul privind învestirea cabinetului Dacian Cioloș. Deputatul PSD Alexandru Rafila i-a acuzat pe foștii miniștri USR ai sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, nominalizată din nou pentru această demnitate, că se fac vinovați de colapsul sistemului de sănătate în valul patru al pandemiei. 

„Criza de sănătate a afectat România. Ministerul Sănătății a fost condus de USR, din ce îmi aduc eu aminte. Mai mult, atât prin domnul Voiculescu (n.r. Vlad Voiculescu), cât și prin doamna Mihăilă (n.r. – Ioana Mihăilă), pregătirea sistemului de sănătate în ceea ce privește condițiile de acordare a asistenței medicale nu au existat decât în mică măsură. Mă gândesc că domnul Dacian Cioloș, care dorește șeful unui guvern de tranziție, a folosit acest discurs pentru a crea o responsabilitate suplimentară către parlamentari, care ar trebui să renunțe la responsabilitatea politică și să voteze un guvern care prin ceea ce a făcut în perioada a demonstrat că nu poate să gestioneze această situație”, a transmis Alexandru Rafila, de la tribuna Parlamentului.

Ședința în care Parlamentul va supune la vot învestirea cabinetului Dacian Cioloș a început la ora 10:00. Potrivit aritmeticii parlamentare, șansele ca Dacian Cioloș să fie învestit sunt minime, în condițiile în care doar 80 de voturi sunt sigure – cele ale parlamentarilor USR. Pentru a primi încrederea Parlamentului, Dacian Cioloș are nevoie de 234 de voturi. PNL, PSD și UDMR s-au exprimat deja împotriva învestirii unui astfel de cabinet. Însă parlamentarii vor asigura cvorumul, pentru ca ședința să aibă loc.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Alexandru Rafila, critici de la tribuna Parlamentului pentru foștii miniștri USR ai sănătății apare prima dată în Main News.

Source: New feed