Alexandru Rafila, la evenimentul de dotare a secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar: Sunt întârzieri mari cu achizițiile în sistemul public

43

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la evenimentul de dotare a secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar, că din păcate, ceea ce se întâmplă de multe ori în sistemul public este o întârziere foarte mare din momentul declanşării achiziţiei, până când aceasta se realizează, dând exemplul acestui proiect care s-a finalizat după cinci ani.

„Nicio zi fără Salvaţi Copiii, şi spun lucrul ăsta nu peiorativ, ci îl spun cu respect, cu admiraţie”, a afirmat ministrul Sănătăţii, amintind eforturile organizxaţiei de dotare a secţiilor de neonatoologie din ţară.

Alexandru Rafila afirmă că şi ministerul Sănătăţii face eforturi, sunt câteva sute de incubatoare achiziţinate care urmează să fie achiziţionate”.

„Din păcate, ceea ce se întâmplă de multe ori în sectorul public, nu numai la Ministerul Sănătăţii, este o întârziere foarte mare din momentul declanşării procesului de achiziţie şi până când achiziţia se realizează”. 

„Sunt cred cinci ani de zile de când această achiziţie a fost declabşată şi abia anul trecut şi anul acesta reuşim să achiziţionăm incubatoare. Copiii, însă, nu aşteaptă, au nevoie de astfel de echipamente, personalul care are grijă”, a mai spus ministrul, arătând că ministerul încearcă să facă tot posibilul pentru accelerarea acestui proces de achiziţie.

Ministrul a mai afirmat că există deja un parteneriat la Ministerul Sănătăţii, cu Salvaţi Copiii şi cu alte organizaţii relevante în domeniu.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Alexandru Rafila, la evenimentul de dotare a secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar: Sunt întârzieri mari cu achizițiile în sistemul public apare prima dată în Main News.

Source: New feed