ANALIZĂ 2019 – anul macaralelor electorale

13

Judecând după pozițiile oficiale lansate în eter via Consiliul Județean/ PSD, anul 2019 va fi anul în care județul va fi răscolit, betonat, vidanjat, forat, pavoazat, asfaltat, împădurit, canalizat, decolmatat, dotat cu toate aparaturile posibile. Nu vor fi firme suficiente și nici muncitori care să le facă pe toate…! Într-un fel, e normal să se spună asta, pentru că anul acesta vor fi două rânduri de alegeri – europarlamentare în prag de vară, pentru antrenament, și prezidențiale în prag de iarnă, ca test final înainte de localele din 2020.

Anul trecut nu s-a putut prea mult, pentru că… de-aia. Că era anul Centenarului și, în an aniversar, nu dă bine să lucrezi, e mai bine să petreci. Și s-a petrecut, la marea artă a guvernării: bugetarii administrativi au primit salarii până la cer, medicii la fel, profesorii undeva pe acolo, că nu-s așa importanți, n-au fost uitați judecătorii, s-au dat pensii speciale celor care (bine)merită, iar proiectele pentru celebrarea Unirii au fost, în marea lor majoritate, prilej de tocat bani și alte petreceri. Realizări? Mărețe!

Chiloții lui Moroșanu, drumul de la Bisericani spre domeniile unui binecunoscut personaj care, anterior, și-a tras și apă la viitoarele investiții, ceva poduri și podețe, asfaltarea (obligatoriu necesară) de complezență a unor drumuri la ieșirile din județ și multă, multă încercare de a face imagine pe semnat proiecte. Multe, la kilogram și la milion de euro, așa, ca să fie și să vadă toată lumea că se pot face investiții din pix. Pentru asta, obligatoriu, trebuie gargaragii, tot la kilogram, dar achitați în euro. Sunt și din ăștia destui.

* Promisiunile – drumul spre vot

Pentru cine vrea să vadă, e clar că, de la alegerile locale până acum, cale de doi ani jum’ate, deci, nu există mari motive de laudă pentru cei de la județ. Aici nu e vorba numai de Ionel Arsene&PSD.

Opoziția are, și ea, mare parte din vină pentru situația inacceptabilă din prezent. Cu excepția unor palide și neconvingătoare episoade, legate strict de câteva probleme în ședințele de Consiliu Județean, nu a existat barem o acțiune coerentă, coordonată, care să-i facă pe cei care au majoritatea să se țină de treabă. Au fost multe discuții sterile, unde nivelul intelectual s-a ridicat până la expresia ”ba pe-a mă-tii”. Nu au existat propuneri clare, nu a existat o presiune constantă, nu au existat discuții constructive provocate. Iar dacă dialogul ar fi fost refuzat de PSD, măcar să se fi făcut un dialog constant cu opinia publică, cu toți cei interesați de acest județ. Opoziția s-a mulțumit să folosească argumentul că oricum nu poate face nimic, că Arsene este dictator și face ce vrea, că nu se poate lucra la nivelul la care se face administrație și/ sau politică acum. Și… gata! Spălatul de mâini, ca învățătură biblică, a devenit politică de partid. Curajul de a propune, susține, negocia, sprijini unde este cazul lipsește cu desăvârșire. Nemaivorbind de asumare.

Majoritatea PSD-ALDE, un timp cu PMP în remorca de funcții, s-a cantonat în proiecte sterile, în care prioritar era cine face lucrarea și mai puțin oportunitatea acesteia.

Un bilanț la final de 2018 s-a dovedit greu de făcut, din mai multe motive. În primul rând, nu prea avea cine. Ionel Arsene mai mult a lipsit decât a fost la serviciu, chiar dacă, de cele mai multe ori, motivat; lucra la București, pentru județ și pentru țară. Poate depune mărturie chiar Liviu Dragnea. Altcineva n-ar fi îndrăznit să înceapă o analiză.

Că lucrurile nu stau bine deloc la nivel de organizare se vede doar aruncând o privire pe site-ul Consiliului Județean. Comunicarea a fost la doi metri sub stratul de asfalt de la Bisericani, iar dacă un cetățean vrea să se informeze asupra planurilor de dezvoltare a județului se lovește de noul limbaj de lemn, de sorginte capitalistă, de data aceasta. Totul este bine, toți funcționarii își fac treaba, nu există nimic rău, deși lucrurile nu stau deloc așa. Încet, încet, ceața se ridică și apar informații despre adevărata stare de lucruri.

Instituția numită Consiliu Județean pare un fel de ansamblu folcloric de amatori, cu suflători în prim-plan, care încearcă să danseze pe o scenă plină de mâzgă alunecoasă, în care singurele puncte de sprijin sunt conturile de salarii și mângâiatul șefului pe creștet.

În prezent, pare foarte la fel cu momentul de după alegerile din 2016. Planurile sunt multe și mari, deschiderea spre dialog este (din nou) măcar mimată și de undeva, din ceața intereselor de partid, reîncep să se zărească alegătorii. Direct sau prin interpușii lor de la primării, care, încet-încet, revin în atenție, după ce, mult timp, au așteptat pe la uși.

Acum, dacă se doresc voturi, se deschid și ușile primăriilor, străzile satelor sunt din nou sfințite de botinele oficialităților de tot felul. Primarul, care-o fi el, până acum s-a rugat pentru aprobarea proiectelor. În teorie, sună frumos: faci proiect, îl depui și, dacă proiectul e oportun, vin banii, dar, în realitate, orice proiect trebuie aprobat pe plan local, cu tot ce înseamnă asta! Acum, același primar trebuie convins – variantele ”amăgit”, ”păcălit” și ”prostit” sunt, de asemenea, acceptate – că banii vin repejor, mai mulți decât cei ceruți, dar, pentru asta, e nevoie de rezultate la alegeri. Că, altfel, de unde bani? Întrebarea este dacă primarii mai au cui și cum să ceară voturi, în condițiile în care doar vreo 5-6 se pot lăuda că au făcut pentru comunitate și altceva decât proiecte pentru aruncat bani. Că nici oamenii nu mai sunt la fel și au ajuns să priceapă care e deosebirea dintre o stradă betonată în dorul lelii și un parc făcut într-o comună unde nu există apă și canalizare.

* Rateurile lui 2018

Anul trecut poate fi lesne definit de un singur cuvânt: eșec. În ce privește investițiile, se stă bine cu plata studiilor de tot felul, care va să se materializeze cândva. În rest, e joaca de-a PNDL și de-a miniștrii în vizite atent monitorizate și mediatizate, ca nu cumva, în vreo conferință de presă, se se andrușcizeze și ei, emoțional și lingvistic.

În privința infrastructurii, nimic semnificativ. Nici măcar mult lăudatul proiect moștenit, cu drumul spre Bacău, care să lege metropola Mărgineni de restul Moldovei. Dar vor fi porți de intrare în județ! Necesare, desigur, când toate celelalte lucruri sunt măcar la nivel decent. Ce-i drept, lămuririle pe drumuri vin rapid: cele naționale nu sunt la județ, că de-asta-s naționale, deci nu le poate face județul. Tot ce poate face județul este să anunțe când se asfaltează aceste drumuri și să treacă asfaltările la realizări. Așteptăm cu nerăbdare un drum expres spre Bacău, refacerea drumului Bicaz – Poiana Largului, vitale pentru un județ autointitulat turistic. Plus măcar un drum decent spre Durău, unde investitori privați încearcă să atragă turiști, în condițiile în care drumurile din Neamț spre stațiune sunt toate praf.

Spitalul Județean a avut nevoie urgentă de resuscitare, după doi ani dezastruoși, în care politica decizională a fost paralelă cu nevoile pacienților. E futil și tardiv să amintim toate tâmpeniile făcute în spital la nivel administrativ. Important și foarte grav e că ele s-au răsfrânt și asupra actului medical. Condus neprofesionist, din interimat în interimat, fără perspective și răspunderi, spitalul a generat nepăsare, lipsă de implicare și haos. Venirea unui manager nou, adus din afară, a fost un prim pas spre redresare, dar lângă el au fost plasați drept paznici niște neaveniți, ceea ce a blocat orice inițiativă benefică. Și spitalul are probleme multe și grave, de la aprovizionare cu medicamente, materiale, curățenie, până la pază și starea dezastruoasă a bucătăriei. Aici, până nu va exista o echipă de conducere completă și unită, care să aibă autoritate în fața tuturor, lucrurile vor bate pasul pe loc, dacă nu înapoi. Iar cheia este tot la Consiliul Județean, care poate păstra starea actuală, pe care a generat-o, sau își poate recunoaște greșeala, dând mână liberă pentru schimbare.

Pe planul imaginii, județul a suferit îngrozitor. Acum, nu se mai identifică nici cu frumusețile patriei, nici cu muntele sfânt al dacilor, nici măcar cu mănăstirile de renume, ci cu reprezentanții săi la nivel înalt.

Volens, nolens, prestațiile lui Dănuț Andrușcă și ale Danielei Soroceanu au devenit emblematice și, într-o societate în care like-ul și emoticoanele țin loc de lectură și exprimare coerentă, cei doi au reușit ce n-a reușit nimeni până acum: să atragă ridicolul asupra unui întreg județ. Deși, culmea!, ei cred tocmai contrariul!

Pe parte culturală, e la fel de bine: în curând, vor fi câte doi directori la muzeu și bibliotecă; rămâne de văzut dacă al doilea director al Complexului Muzeal va avea propriul director de marketing sau îl va share-ui pe cel existent. Banii pierduți urmare a deciziilor proaste și a sfaturilor juridice la limita incompetenței vor fi plățiți tot de cetățeni, iar ca imagine efectul a fost și este devastator, iar peste județul Neamț s-a mai așezat o lumină proastă.

* Șansele pentru 2019

În lipsa unui dialog REAL, a deschiderii spre colaborare a tuturor actorilor locali, în lipsa promovării investițiilor care CHIAR sunt necesare, fără atragerea unor oameni competenți și persistând în andrușcizarea administrației județene și a instituțiilor descentralizate, sunt puține speranțe de mai bine. Simpla atragere de fonduri nu este suficientă. Mai trebuie oameni competenți și cinstiți (cât se poate, în funcție de nivelul de comision) care să aibă grijă să se cheltuiască banii cu folos.

Valentin BĂLĂNESCU