Anchetă la Mangalia: un șofer BEAT a intrat cu mașina pe CONTRASENS!

113

Anchetă la Mangalia: un șofer BEAT a intrat cu mașina pe CONTRASENS!

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia, la data de 4 ianuarie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din localitatea Flămânzi, județul Botoșani, care a condus un autoturism, pe DJ 391B, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost implicat într-un accident rutier, după ce a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal.

L.C.