ANM: Ninsori şi vânt puternic în regiunile vestice, nordice şi centrale, până vineri dimineaţa

7
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o informare de ninsori şi vânt puternic pentru regiunile vestice, nordice şi centrale, inclusiv în zonele montane, valabilă până vineri dimineaţa.

Astfel, în intervalul 13 ianuarie, ora 10:00 - 15 ianuarie, ora 10:00, temporar va ninge în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar în zona de munte, prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de 1.520 litri/mp şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.

În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60 - 80 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Meteorologii avertizează că la sfârşitul săptămânii vremea va deveni rece, geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)