ANRE a aprobat procedura de rezervare a capacității doar pe segmentul dintre România și Ungaria a gazoductului BRUA

361

Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat, vineri, manualul procedurii de rezervare a capacității pe segmentul dintre România și Ungaria a viitoarei conducte BRUA, potrivit unui comunicat al autorității, remis, vineri, AGERPRES.

2ede55a1-ce84-4d64-8fbe-3a4a7da0b78c

"ANRE a adoptat astăzi, în ședință extraordinară, Decizia nr. 1123/28.07.2017 de aprobare a Manualului procedurii de sezon deschis angajant (open season sau rezervare de capacitate — n.r.) ce urmează a fi derulat în comun de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' — S.A. Mediaș și 'Földgázszállító Zártkörűen Működő Részvénytársaság' — FGSZ Ltd., în vederea alocării de capacitate incrementală la punctul de interconectare a Sistemului național de transport al gazelor naturale din România cu sistemul de transport al gazelor naturale din Ungaria de la Csanádpalota", se arată în comunicatul ANRE.

Inițial, acest manual trebuia să includă și procedura de open-season pe tronsonul Ungaria-Austria. Însă, la cererea părții ungare, Transgaz a solicitat la rândul său către ANRE să avizeze doar procedura pentru tronsonul România-Ungaria.

Joi, Emil Calotă, vicepreședintele ANRE, se declara optimist cu privire la finalizarea proiectului.

"Noi avem cadrul de licitare a capacității de transport pentru tot tronsonul România-Ungaria-Austria. Acum e pasul întâi, în care vedem cum își exprimă interesul părțile interesate pe relația România-Ungaria și eu sunt convins că va urma în 2018 și componenta Ungaria-Austria", a spus Calotă.

Oficialul ANRE a precizat că termenul limită pentru demararea licitației este 31 iulie.

"Evident că sunt multe speculații. Noi am încercat, din discuțiile pe care le-am avut atât cu operatorul nostru de transport, Transgaz, dar mai ales cu nivelurile responsabile pe alte domenii din statul român, să nu dăm niciun fel de conotații, altele decât tehnice, comerciale. Suntem în situația în care, în acest moment, avem deadline ca pe 31 iulie să fie demarată procedura de licitare a capacității de transport a conductei BRUA, dar numai pe tronsonul România-Ungaria, și nu așa cum fusese aprobat de către noi în 26 mai și de către partea maghiară în 23 mai și de partea austriacă la sfârșitul lunii mai, pe relația România-Ungaria-Austria. Lucrul acesta a fost rezultat în urma unei scrisori pe care operatorul de transport maghiar l-a transmis spre informare atât părții române, cât și părții austriece și Comisiei Europene ca rezultat al unei analize de eficiență economică a investiției pe care Transgazul maghiar trebuia să o facă în calitate de contributor la proiectul BRUA. Pentru moment, au spus că investiția nu are suficientă eficiență economică dar, pentru a nu compromite proiectul, să demarăm licitarea de capacitate, astfel încât proiectul să nu iasă din timing-ul pe care l-a primit ca aprobare de proiect de interes comun de la Comisia Europeană și, în același timp, părțile interesate să utilizeze conducta, să nu-și piardă interesul", a explicat Emil Calotă.

Recent, transportatorul român de gaze, Transgaz, a anunțat că BRUA nu va mai traversa Ungaria, operatorul sistemului de gaze din această țară, FGSZ, propunând ca volumul de gaze care ar proveni dinspre Romania să fie distribuit din Ungaria înspre Slovacia, Ucraina, Croația sau Serbia.

Transgaz menționează că, în data de 18 iulie 2017, a primit o scrisoare din partea operatorului sistemului național de transport gaze naturale al Ungariei referitoare la procesul de sezon deschis angajant planificat să se desfășoare pentru alocarea capacităților aferente coridorului de transport gaze naturale România — Ungaria — Austria.

"Prin această scrisoare am fost informați asupra faptului că FGSZ nu poate derula procedura planificată din cauza lipsei aprobării necesare din partea Consiliului de Supraveghere al companiei, motivată de probleme de eficientă economică. Partea ungară a propus, în schimb, derularea procesului de sezon deschis angajant doar pentru punctul de interconectare RO-HU, urmând ca volumul de gaze de 4,4 mld.mc/an, care ar proveni dinspre România să fie distribuit din Ungaria înspre Slovacia, Ucraina, Croația sau Serbia. În paralel, FGSZ ar urma să continue discuțiile cu operatorul de transport gaze din Austria (Gas Connect) pentru a identifica în continuare posibilități de transport fizic dinspre Ungaria înspre Austria", au susținut reprezentanții Transgaz.

Potrivit acestora, în contextul situației descrise și analizând această propunere, Transgaz informează acționarii și potențialii investitori regionali că, din perspectiva companiei, obiectivele și proiectele asumate privind dezvoltarea pe teritoriul României a infrastructurii BRUA rămân neafectate.

Proiectul BRUA este dezvoltat în contextul diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale a țărilor europene, creșterii securității alimentării cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, facilitării accesului pieței din Centrul și Sud-Estul Europei la resursele de gaze naturale din regiunea Caspică.

Prin intermediul proiectului, se va asigura: pe direcția Bulgaria — o capacitate de transport în ambele sensuri de curgere de 1,5 miliarde mc/an, respectiv pe direcția Ungaria — o capacitate de transport de 1,75 miliarde mc/an în faza I și de 4,4 miliarde mc/an în faza II.

În prezent, Transgaz se află în plin proces de implementare a fazei I a proiectului, beneficiind și de suportul financiar din partea Uniunii Europene.

Noul gazoduct ar fi urmat să aibă o lungime totală de 550 de kilometri. Transgaz va primit de la Comisia Europeană 179 de milioane de euro pentru acest proiect.

AGERPRES/(AS — autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi)