Apelul lui Klaus Iohannis, de ziua Unirii Principatelor Române: Să se utilizeze toate instrumentele pentru a finaliza reformele de care are nevoie țara

37

Președintele Klaus Iohannis a marcat Unirea Principatelor Române în cadrul unei ceremonii organizate la Mormântul Ostașului Necunoscut, în Parcul Carol din București. Șeful statului a transmis că reușitele de la 1859 reprezintă „o lecție de responsabilitate pentru noi toți, cei care continuăm să clădim România europeană, modernă și democratică” și a menționat că vom trece cu bine peste „vremurile extrem de dificile” prin solidaritate și unitate.

Klaus Iohannis a transmis că a ales Mormântul Ostașului Necunoscut pentru a aminti de „jertfele pe care înaintașii noștri le-au făcut pentru independență, unitate și suveranitate”.

În urmă cu 164 de ani, aspirațiile românilor de a trăi în același stat și sub un singur drapel erau cu un pas mai aproape de realitate, prin Unirea celor două Principate, Moldova și Țara Românească. Dorința puternică de unire a românilor, manifestată în mod limpede și răspicat în cadrul Revoluției pașoptiste, nu a rămas un simplu ideal, ci a devenit realitate prin efortul neostenit și dedicarea elitelor vremii de a găsi soluțiile politice potrivite”, a transmis președintele Klaus Iohannis, în discursul susținut cu ocazia Micii Uniri.

Șeful statului a vorbit și despre Alexandru Ioan Cuza, domnitorul despre care a spus că și-a asumat „declanșarea unui important și vast proiect de modernizare, care a deschis calea către Marea Unire” și că „a pus bazele unei societăți noi, prin angajamentul de eliminare a privilegiilor și prim promovarea principiilor liberalismului european al epocii”.

Viziunea, ambiția și entuziasmul pașoptiștilor și unioniștilor constituie un exemplu viu de dăruire, patriotism și abnegație pentru dezvoltarea națiunii române. Reușitele din 1859 reprezintă o lecție veritabilă de responsabilitate pentru noi toți, cei care continuăm să clădim România europeană, modernă și democratică, indiferent unde ne aflăm”, a adăugat Klaus Iohannis.

Liderul român a comparat proiectul „România Educată”, ce urmează să fie pus în practică prin noile Legi ale Educației, cu prima lege modernă a învățământului adoptată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

„În același timp, România dispune de fonduri europene semnificative pentru dezvoltare în următorii ani, astfel încât nu mai există justificări pentru care marile proiecte de infrastructură să sufere întârzieri. Așadar, reiterez apelul de a se utiliza toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a finaliza reformele de care are nevoie țara noastră și pentru a eradica disfuncționalitățile care trenează de prea mult timp”, a fost apelul lansat de președinte.

Totodată, Iohannis a menționat că, în acest an, sărbătorim Unirea Mică „într-un context marcat de situații de criză care se succed cu rapiditate”, invocând războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina.

Numeroasele provocări cu care ne confruntăm la nivel european riscă să slăbească atașamentul profund față de valorile democratice. Sunt vremuri extrem de dificile, care ne pun la încercare sistemul de valori sau credința în principiile europene. Vom trece cu bine acest veritabil test dacă, la fel cum ne îndeamnă Hora Unirii, vom ști „să dăm mână cu mână”, să prețuim solidaritatea și unitatea!

România a dovedit mereu că este un stat puternic, mai ales atunci când clasa politică, instituțiile publice și cetățenii au acționat împreună, punând pe primul loc binele comun. Acum, poate mai mult ca oricând, este important să ne concentrăm pe lucrurile care ne apropie, călăuziți de spiritul unității naționale”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.

Totodată, șeful statului a anunțat că a decorat Drapelul de Luptă al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Mare Ofițer și Drapelul de Luptă al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Ofițer, cu însemne de pace, pentru militari.

CITEȘTE ȘI: Ciucă: Hai să dăm mână cu mână pentru prezentul şi viitorul nostru european!

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul Apelul lui Klaus Iohannis, de ziua Unirii Principatelor Române: Să se utilizeze toate instrumentele pentru a finaliza reformele de care are nevoie țara apare prima dată în Main News.

Source: New feed