Argeș: Un motociclist accidentat pe Transfăgărășan a fost preluat de un elicopter SMURD

213

Un motociclist implicat într-un accident rutier produs, joi, pe DN 7C - Transfăgărășan, a primit primul ajutor de la salvamontiștii argeșeni, după care a fost preluat de un elicopter SMURD de la Târgu Mureș și a fost transportat la spital.

4cf9f7b5-c224-40e8-beb5-0dbb5e791f82

Sursa foto: Salvamont Romania — Dispeceratul National Salvamont / Facebook

Potrivit reprezentanților Serviciului Public Județean Salvamont Argeș, motociclistul a suferit o fractură deschisă și pierdea mult sânge.

Sursa foto: Salvamont Romania — Dispeceratul National Salvamont / Facebook

"Încă o misiune a salvamontiștilor argeșeni împreună cu elicopterul SMURD Târgu Mureș. Un motociclist a derapat într-o curbă pe Transfăgărășan. În urma impactului cu balustrada de protecție, acesta s-a ales cu o plagă deschisă la gamba dreaptă. Pentru că pierdea sânge a fost solicitat elicopterul SMURD. Până la sosirea echipajului SMURD, am stabilizat victima, am reușit să oprim hemoragia și am procedat la oprirea traficului rutier, astfel încât elicopterul SMURD să poată ateriza", se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a salvamontiștilor argeșeni.

AGERPRES/(AS — autor: George Onea, editor: Oana Popescu)