Aurescu participă la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din UE privind pandemia COVID-19

14
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa luni la reuniunea informală a şefilor diplomaţiilor din statele membre ale Uniunii Europene, care se va desfăşura prin sistem videoconferinţă, pe tema pandemiei COVID-19.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE transmis duminică AGERPRES, se vor dezbate măsurile care trebuie luate în vederea implementării deciziilor din cadrul videoconferinţei desfăşurate la nivelul şefilor de stat şi de guvern în data de 17 martie, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Miniştrii de Externe din UE vor aborda şi chestiuni curente, în principal referitoare la evoluţiile din Siria şi Turcia. Astfel, se vor continua discuţiile din cadrul reuniunii informale Gymnich şi reuniunii extraordinare a CAE (Zagreb, 5-6 martie), respectiv vizitei preşedintelui Recep Erdogan la Bruxelles (9 martie), menţionează MAE. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)