Avertismentul USR, după a treia zi de lucru în comisia specială privind scrutinul din 26 mai: PSD-ALDE vor să creeze ”softul paralel” pentru fraudarea alegerilor

23

Uniunea Salvaţi România atrage atenţia că actuala coaliţie PSD-ALDE vrea să discrediteze Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) şi să creeze un "soft paralel", cu care să fraudeze alegerile viitoare.

Cei de la USR transmit că a treia zi de audieri în Comisia de anchetă privind alegerile din 26 mai confirmă suspiciunile potrivit cărora PSD-ALDE vor să discrediteze Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

"Astăzi a avut loc un adevărat asalt al PSD-ALDE împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP), după ce președintele instituției a declarat cu subiect și predicat în cadrul audierii că la alegerile europarlamentare și la referendum nu au fost constatate decât erori de completare a proceselor verbale, nicidecum fraude, și că la nivelul BEC nu au fost constatate probleme legate de sistemul informativ", spune USR.

”Consider șocante insistențele
membrilor PSD-ALDE de a discredita Sistemul informatic de monitorizare
a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. A fost linia de
atac pe tot parcursul audierilor reprezentanților principalelor
instituții, precum MAI, MAE și, astăzi, AEP. Președintele AEP a
confirmat că instituția pe care o conduce nu are expertiza,
capacitatea și resursele de a gestiona un asemenea sistem. Asistam la
o șaradă bazată pe informații incomplete lansate în spațiul
public”, a declarat Daniel Popescu, reprezentantul USR în Comisia
de anchetă privind alegerile din 26 mai.

Potrivit USR, "în stilul caracteristic, PSD-ALDE dorește să facă încă un pas către eliminarea SIMPV prin crearea unui program paralel celui realizat de STS și care a funcționat în timpul alegerilor".

USR mai spune că preşedintele comisiei speciale, Lia Olguța Vasilescu a propus în Comisie crearea unui grup de experți IT care inițial trebuia să analizeze datele din SIMPV și eventuale disfuncționalități ale sistemului electoral.

"Astăzi a ieșit la iveală că membrii Comisiei au fost induși în eroare, iar adevăratul scop al grupului de experți IT este să realizeze un soft paralel. USR consideră că acest nou program nu poate avea putere probatorie, căci el trebuie supus cel puțin acelorași teste la care a fost supus softul inițial aparținând instituțiilor statului" a mai spus USR, în comunicatul oficial.

Lia Olguţa Vasilescu: "Al doilea lucru pe care vrem să îl cerem acestor experţi este crearea unui soft unde să putem să introducem toate listele suplimentare şi listele electorale permanente"

Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019 a desemnat miercuri cinci experţi care vor verifica sistemul informatic folosit la scrutinul din acest an. Au fost aprobaţi cinci experţi, trei propuşi de PSD şi ALDE şi doi propuşi de PNL şi USR. Aceştia sunt Constantin Gorgan, Sânziana Băleanu, Vasile Andrei, Constantin Alin Copaci şi Radu Mihaiu. Cei cinci experţi urmează să îşi finalizeze analiza până pe data de 1 septembrie. "Aş vrea să vorbim despre expertiză, ce anume ne dorim de la această expertiză. În primul rând, verificarea SIMPV (Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal - n.r.) cu tot ceea ce presupune această verificare - pornim de la ceea ce a cerut AEP, să vedem dacă ceea ce au solicitat dumnealor se şi regăseşte în acest sistem, să vedem dacă permite votul multiplu, cam toate lucrurile care s-au discutat în comisie, deci, generic, verificarea SIMPV. (...) Noi nu cerem ceva anume, cerem verificarea SIMPV şi tot ce găsesc acolo experţii să ni se pună la dispoziţie. Al doilea lucru pe care vrem să îl cerem acestor experţi este crearea unui soft unde să putem să introducem toate listele suplimentare şi listele electorale permanente, care bănuiesc că sunt undeva în format electronic, ca să verificăm dacă a existat posibilitatea de vot multiplu. (...) Este unul dintre obiectivele comisiei, să vedem dacă a existat turism electoral, dacă s-a votat multiplu. Cred că acesta este rostul comisiei. Nu ar trebui să deranjeze pe nimeni lucrul acesta, dimpotrivă, toţi ne dorim aflarea adevărului", a afirmat preşedintele comisiei speciale, Lia Olguţa Vasilescu.

Citeşte şi: Locuri de joacă la 1,5 milioane de euro bucata! Daniel Florea, primarul PSD al Sectorului 5, cheltuie 54 de milioane de euro ca să amenajeze 34 de părculețe

Post-ul Avertismentul USR, după a treia zi de lucru în comisia specială privind scrutinul din 26 mai: PSD-ALDE vor să creeze ”softul paralel” pentru fraudarea alegerilor apare prima dată în Libertatea.ro.