Avocatul lui Liviu Dragnea: Consideră că este un om nevinovat și speră să petreacă sărbătorile acasă

34

Flavia Teodosiu, avocata fostului lider al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că fostul președinte al Camerei Deputaților speră să meargă de sărbători acasă.

„S-a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare. Am susţinut toate aspectele şi elementele pe care noi le considerăm legale. Sperăm să se admită această contestaţie în anulare în principiu. Am cerut şi suspendarea pedepsei, să vedem ce se va întâmpla.

Textul de lege spune doar că un complet de judecată poate dispune şi suspendarea hotărârii atacată cu contestaţie în anulare astfel că judecătorii vor decide. Să sperăm că vom avea un prim pas astăzi. Nu ştiu dacă astăzi va putea părăsi penitenciarul, dar sper cât mai curând”, a spus Flavia Teodosiu la finalul şedinţei de judecată.

La Înalta Curte de Casație și Justiție sunt programate, marți, două procese în care Liviu Dragnea cere anularea condamnării din dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Fostul șef PSD a depus atât o contestație în anulare, cât și un recurs în casație. Demersuri similare au început Olguța Șefu, fost director executiv adjunct al D.G.A.S.P.C. Teleorman și Floarea Alesu, fost director general al instituției.

La ieșirea din sala de judecată, Liviu Dragnea a spus că nu poate să vorbească cu jurnaliștii și că îi pare rău pentru acest lucru.

Avocata acestuia, Flavia Teodosiu, a declarat că nu îi interzice nimeni fostului lider al PSD să vorbească, dar nu avea cum „să țipe de la etaj”.

„Nu îi interzice nimeni să vorbească, dar în situația creată ce era să facă? Să țipe de la etaj? Consideră că este un om nevinovat și că ceea ce s-a susținut în cadru contestației în anulare să fie primul pas spre un succes”, a declarat Flavia Teodosiu.

Inquam Photos/Octav Ganea

Articolul Avocatul lui Liviu Dragnea: Consideră că este un om nevinovat și speră să petreacă sărbătorile acasă apare prima dată în Main News.

Source: New feed