Băsescu: PMP retrage mandatul a doi consilieri locali din Sectorul 6

20

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a anunţat marţi, înainte de şedinţa Consiliului Executiv Naţional, că partidul va retrage sprijinul politic consilierilor locali din Sectorul 6 Mihaela Popescu şi Florin Luchian, pe motiv că aceştia au vizat o preluare "ostilă" a organizaţiei din sector. "Completarea hotărârilor validate de Consiliul Executiv interimar la Sectorul 6 (n.r. – este pe ordinea de zi a şedinţei). Aici aş vrea să vă reamintesc un episod de la Sinaia, unde au venit nişte domni care aveau alte păreri decât Consiliul Naţional. Prin vot au fost clarificate lucrurile acolo. Domnii au venit şi au făcut o organizaţie proprie la Sectorul 6. Din păcate, la această întreprindere pe cont propriu s-au raliat şi doi consilieri care au fost aleşi pe listele PMP. Părerea mea este că domnii au vizat o preluare ostilă a organizaţiei din Sectorul 6, spre a fi predată unui eventual alt partid, drept pentru care în continuare la punctul 3 avem solicitarea Consiliului Municipal Bucureşti de excludere a consilierilor locali Mihaela Popescu şi Florin Luchian. Prin excludere, le retragem mandatul şi vor urca în funcţie de consilieri la Sectorul 6 următorii consilieri şi aici se va pronunţa organizaţia de la Sectorul 6", a precizat Băsescu. Potrivit acestuia, pe ordinea de zi a CExN al PMP de marţi figurează şi numirea unui preşedinte interimar la PMP Harghita. "Avem de numit un preşedinte interimar la PMP Harghita, pe domnul deputat Marius Paşcan, care în afară de a se ocupa de Mureş, se va ocupa şi de Harghita", a menţionat Băsescu. Un alt punct al şedinţei este stabilirea datei când va fi convocat Congresul Organizaţiei de Tineret a PMP, precum şi o analiză pe situaţia politică actuală, a încheiat liderul PMP. AGERPRES/(A – autor: Sorin Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)