Bianca Andreescu se simte capabilă „să facă istorie”

10

Bianca Andreescu se simte capabilă "să facă istorie"

Cea mai bună jucătoare canadiană de tenis a momentului, tânăra de origine română Bianca Andreescu, a mărturisit că se simte capabilă să câştige cel puţin un turneu de Mare Şlem şi "să facă istorie", informează site-ul WTA.

Bianca Andreescu, 18 ani şi locul 60 WTA, a câştigat 20 din cele 23 de meciuri ale sale din acest sezon, având mai multe victorii decât orice jucător în 2019. Cu două semifinale WTA în acest sezon, ultima săptămâna trecută la Acapulco, ea se poate lăuda cu succese împotriva unor adversare precum Caroline Wozniacki şi Venus Williams, iar miercuri a învins-o pe Irina Begu în primul tur la Indian Wells, unde o va întâlni în runda următoare pe Dominika Cibulkova.

Talentul ei a fost remarcat de Simona Halep, fostul lider mondial, ce-i prezice un viitor strălucit. "I-am spus că trebuie să nu mai joace la junioare. Voia să joace mai mult, dar i-am spus că e pregătită pentru un nivel mai înalt. După cum vedem, se descurcă formidabil", a declarat Simona Halep.

Andreescu s-a arătat mulţumită de nivelul său fizic, care în acest an i-a permis să facă faţă celor mai bune jucătoare din circuit. "(...) vreau să progresez şi mai mult. Sunt şi o jucătoare destul de agresivă, astfel că lucrez destul de mult ca să-mi folosesc serviciul şi returul ca un avantaj şi să preiau controlul chiar de la început", a afirmat ea.

Andreescu i-a entuziasmat pe canadieni, însă are şi mulţi fani români. "Românii sunt peste tot", a spus ea zâmbind. "Categoric sunt foarte iubită de presa din România, ceea ce e plăcut. E plăcut să ai două baze de fani, Canada şi România."

Simona Halep a mai spus despre Andreescu: "Cred că aleargă foarte bine. Cred că loveşte mingea cu putere şi este o luptătoare, ceea ce-i asigură un nivel mai bun. Sunt sigură că poate să progreseze mult şi să urce curând în clasament."

Când Halep a câştigat anul trecut Roland Garros, Andreescu a fost printre primele jucătoare care au felicitat-o, numind-o idolul său.

"Evident, ea e din România şi eu sunt româncă. Când a câştigat Openul Franţei, a fost foarte emoţionant, mai ales pentru România, fiindcă eu cred că suntem nişte oameni foarte pătimaşi. E o jucătoare uimitoare. A realizat atâtea în cariera ei. O ştiu şi ca om, nu foarte bine, dar am vorbit cu ea de câteva ori şi e foarte cu picioarele pe pământ şi foarte de treabă. Aşa că respect cu adevărat asta şi felul ei de a fi", a spus Andreescu.

"E unul din obiectivele mele, să-i inspir pe alţii. După Auckland am primit multe mesaje ale unor oameni care spuneau că s-au apucat de tenis datorită mie, ceea ce e incredibil. Mă motivează să practic acest sport. Mă văd câştigând un turneu de Mare Şlem, poate mai multe, şi făcându-mi un nume, făcând istorie", a adăugat ea.

"Am jucat deja în toate turneele de Mare Şlem. Doar la Indian Wells şi Miami nu am jucat, la Acapulco nu jucasem. E însă un vis care s-a împlinit, să pot sta în cele mai bune hoteluri, să joc în cele mai puternice turnee împotriva unor jucătoare de top", a mai declarat adolescenta.

sursa: agerpres.ro