Bogdan Licu se pensionează la 52 ani din funcția de procuror 

122

Proaspăt numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională, cu un mandat de 9 ani, adjunctul procurorului general al României, Bogdan Licu (52 ani), urmează să se pensioneze din funcția de procuror.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât marți, 31 mai, în unanimitate, înaintarea către președintele Klaus Iohannis a propunerii de eliberare din funcție, prin pensionare, a lui Bogdan Licu, începând cu data de 10 iunie.

Pe 3 mai, Camera Deputaților l-a ales pe Bogdan Licu, propus de PSD, în funcția de judecător la Curtea Constituțională, acesta urmând să îl înlocuiască pe Valer Dorneanu, al cărui mandat expiră în luna iunie.

Cine este Bogdan Licu

Licențiat în drept la controversata universitate privată „Spiru Haret”, Bogdan Licu a ocupat, printre altele, funcțiile de procuror şef la Secţia de Supraveghere a Urmăririi Penale în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, prim-adjunct al  procurorului general, respectiv adjunct al procurorului general.

În anul 2004, în timp ce ocupa funcția de procuror şef la Secţie Supraveghere a Urmăririi Penale din cadrul Parchetului București, Bogdan Licu a efectuat un curs de siguranţa naţională la Academia Serviciului Român de Informații.

Ulterior, în anul 2011, Licu și-a obținut titlul de doctor în securitate națională tot la Academia SRI, sub coordonarea lui Gabriel Oprea. Potrivit unei anchete publicate în anul 2015 de jurnalista Emilia Șercan în publicația Hotnews.ro, respectiva lucrare este plagiată. Conform sursei citate, din totalul celor 445 de pagini mai bine de o jumătate ar fi fost copiate, una dintre sursele de inspirație fiind chiar Cristi Danileț, pe atunci coleg în CSM cu Licu.

Patru ani mai târziu, potrivit News.ro, Bogdan Licu a obținut, în noiembrie 2021, la Înalta Curte de Casaţie Justiţie revocarea titlului de doctor, instanţa obligând Ministerul Educaţiei Naţionale să emită un ordinul prin care să ia act de renunţarea benevolă, deși în primă instanță sentința i-a fost defavorabilă. Emilia Șercan a atras atenția că din completul de judecată a făcut parte Alina Ghica, fosta șefă a lui Bogdan Licu.

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul Bogdan Licu se pensionează la 52 ani din funcția de procuror  apare prima dată în Main News.

Source: New feed