BREAKING Comisia de etică a UBB: Lucian Bode a plagiat

46

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis miercuri, 11 ianuarie, că teza de doctorat a ministrului afacerilor interne, Lucian Bode, conține fragmente de text plagiate din alte lucrări și grave erori de citare, care pot fi încadrate sub umbrela extinsă a noțiunii de plagiat. 

Este cea de a doua decizie a Universității Babeș-Bolyai care vizează teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, coordonată de rectorul Academiei SRI, Adrian Ivan. În prima, venită ca urmare a unor probe adunate de USR, comisia a stabilit un procent de 2,95% drept conținut plagiat și similitudini. Imediat după ministrul a ieșit public și a salutat verdictul.

Ulterior, jurnalista Emilia Șercan, a publicat o altă anchetă, în care a arătat că teza ministrului Bode conține cel puțin 18,5% conținut plagiat. Comisia de etică s-a autosesizat, din nou, și a demarat noi verificări. Lucian Bode nu a mai fost de acord cu această nouă anchetă, pretextând faptul că teza sa a mai fost verificată o dată, astfel că a încercat să o închidă cu ajutorul instanței.

UBB a decis că Bode a plagiat, dar…

Procesul deschis de Bode a rămas însă fără obiect, pentru că până când să se întrunească instanța, Comisia de etică a pronunțat verdictul: teza este plagiată. Cu toate acestea, el va rămâne cu titlul de doctor pentru că legea nu permite unei universități să îl ridice, chiar dacă tot aceeași instituție l-a emis, cum este în cazul de față UBB.

Într-un raport de 14 pagini, Comisia de etică a UBB, în care au fost cooptați și experți internaționali, arată că teza „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual”, semnată de Lucian Bode, conține două tipuri de abateri: plagiat și citare defectuoasă sau incorectă (grave erori de citare, încadrate uneori sub umbrela extinsă a noțiunii de plagiat).

„Abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”, arată Comisia de etică a UBB.

De asemenea, Comisia a cerut retragerea cărții „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată pe baza tezei la editura CA Publishing, deținută de Adrian Ivan, și-a reiterat solicitarea adresată lui Lucian Bode de a alinia teza cu standardele de etică academică.

„Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate. În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia ii solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”, arată UBB.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul BREAKING Comisia de etică a UBB: Lucian Bode a plagiat apare prima dată în Main News.

Source: New feed