BREAKING Legea Offshore, adoptată de Parlament / Nicolae Ciucă: La sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz

55

UPDATE Imediat după adoptarea Legii Offshore, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis că România va deveni un stat independent energetic și un important jucător în Estul Europei pe piața energetică.

Am adoptat un set de măsuri privind stabilitatea regimului fiscal şi de redevenţe petroliere, precum şi eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preţurile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (între 45,71 lei/MWh şi 85 lei/MWh), cu menţinerea grilei de impozitare în urma practicării unor preţuri mai mari de 85 lei/MWh”, a scris ministrul, pe Facebook.

Ministrul a mai precizat că nivelul maxim pentru deducerea investițiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar a fost crescut la 40%, a fost eliminată limitarea deducerii investițiilor pentru calculul impozitului pe profit, a fost reglementat regimul fiscal pentru perimetrele onshore de adâncime și a fost eliminată utilizarea prețului de referință în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare.

USR, în schimb, acuză coaliția PNL-PSD-UDMR că a blocat amendamentul prin care propunerea ca banii obținuți de statul român în urma exploatărilor să fie alocați Pilonului II de pensii.

În forma votată astăzi de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, banii obținuți de statul român ca impozite suplimentare se vor colecta într-un cont special, care va fi folosit pentru a finanța noi rețele de distribuție a gazelor naturale, pentru extinderea celor deja extinde, dar și pentru „alte investiții stabilite prin hotărâre a Guvernului”.

Practic, se va repeta schema de la Fondul Național de Dezvoltare, când 2,25 miliarde de euro (echivalentul a 3% din PIB), bani proveniți din privatizarea BCR, au fost risipiți în cheltuieli curente ale statului, deși trebuiau să fie investiți în drumuri, spitale și școli din România.

USR a propus, în schimb, un mecanism concret, pe model norvegian, prin care veniturile pe care statul român le va obține din exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajute cu adevărat economia țării și pe viitorii pensionari. Mai precis, USR a propus ca aceștia bani să meargă în Pilonul II de pensii al fiecărui român, iar administratorii de Pilon II să îi investească mai departe în economia românească”, se arată într-un comunicat al USR.

Știrea inițială

Camera Deputaților a adoptat miercuri, 18 mai, în calitate de for decizional, modificările aduse Legii Offshore, cea care reglementeză operațiunile de exploatare a zăcămintelor de petrol și gaze atât în perimetrele offshore, cât și onshore de adâncime.

Legea a fost adoptată cu 248 voturi „pentru” și 34 voturi „împotrivă” și va fi trimisă la Palatul Cotroceni pentru a fi promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Înainte de votul din Parlament, premierul Nicolae Ciucă a spus că România va atinge independența energetică în decurs de 5 ani.

La sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz din Marea Neagră care va intra în sistem”, a declarat Nicolae Ciucă, în cadrul unui summit de business.

Proiectul prevede cote de impozitare progresivă, în funcție de prețul gazelor, ușor mai mici decât varianta aflată acum în vigoare, adoptată la inițiativa lui Liviu Dragnea, cea care a blocat investiții privind extragerea gazelor din Marea Neagră. Acestea ar urma să fie actualizate începând de la 1 ianuarie 2023, în raport cu indicele anual al preţurilor de consum.

  • a) 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 85 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 100 lei/MWh;
  • b) 30% din veniturile suplimentare  obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 100 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 115 lei/MWh;
  • c) 35% din veniturile suplimentare  obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 115 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 130 lei/MWh;
  • d) 40% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 130 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 145 lei/MWh;
  • e) 50% din veniturile suplimentare  obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 145 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 160 lei/MWh;
  • f) 55% din veniturile suplimentare  obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 160 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 175 lei/MWh;
  • g) 60% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 175 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 190 lei/MWh;
  • h) 70% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 190 lei/MWh.

Spectacol politic în plenul Camerei Deputaților

Deputații s-au întrecut în acuzații în timpul dezbaterilor asupra Legii Offshore. Cel care a dat tonul a fost liderul partidului AUR, George Simion, care a fost atenționat de președintele de ședință să nu mai folosească cuvântul „hoț”.

Cuvântul hoț sau cuvântul Virgil Popescu? Mult mai dăunător este cuvântul Virgil Popescu. Acest om care îmi strigă Iuri nu a avut de 2 ani de zile un plan concret pentru scoaterea gazelor din Marea Neagră(…)Cum îndrăznim să credem dacă gazele extrase din Marea Neagra vor fi vândute pe Bursa din Viena. Cum explicați românilor că niciun impozit nu va merge către statul român dacă prețul va fi sub 85 lei/mw. Cum explicați că nu există sancțiuni pentru companiile care exploatează?”, a fost o parte din intervenția lui George Simion în plenul Camerei Deputaților.

Pașol na turbinca, Iuri!”, a intervenit ministrul Energiei, o aluzie la acuzațiile politice potrivit cărora George Simion ar reprezenta interesele Federației Ruse.

Cristina Prună, deputat USR, a amintit că o parte din parlamentarii PSD au votat, în 2018, varianta Legii Offshore propusă de Liviu Dragnea, care a blocat exploatarea din Marea Neagră.

Vă mai amintiți când în 2018 reprezentanții PSD ne spuneau că cine îndrăznește să modifice această lege comite trădare de țară? Ei bine, trădare a fost atunci când a fost votată Legea Off-shore, care a blocat investițiile(…)Domnule Virgil Popescu, vă aduceți aminte în 2019 că ne spuneați că este o prioritate modificare Legii Off-shore. Au trecut 2 ani și jumătate și abia acum ați venit cu modificările”, a precizat deputatul USR.

Parlamentarul a menționat, în schimb, că Legea adoptată miercuri ar urma să deblocheze investițiile, dar inițial nu a mai reușit să prezinte amendamentul USR respins de comisii, întrucât a fost atenționată de președintele de ședință că i se poate tăia microfonul, după ce a depășit timpul alocat dezbaterilor.

E vorba de o lege mult așteptată, votată în 2018 și care nu a deblocat aceste investiții. Este o lipsă de respect față de Parlament și față de români, lăsați-mă să îmi duc ideile până la capăt. Ce nu vreți ca românii să audă este că USR se gândește să dezvolte economia și românii să beneficieze de pensii, prin pilonul II, pilonul off-shore, bani care să fie investiți în economia românească”, a spus Cristina Prună.

Ați fost mai rea decât mine pe acest scaun și acum îmi dați lecții”, a intervenit președintele de ședință.

Un alt episod notabil a fost momentul în care Dumitru Coarnă, fost parlamentar PSD, a fost rugat de George Simion să prezinte amendamentele AUR respinse în Comisii.

V-am dat dumneavoastră amendamentele și aveți forma finală a legii. La nivelul redevențelor? Le-am dat la Comisie și au fost respinse. Sper să nu greșesc”, a fost intervenția lui Dumitru Coarnă, primită cu hohote de râs de parlamentari.

Deputații PSD, PNL și UDMR au precizat că Legea Offshore va asigura independența de gaz a României față de Federația Rusă.

Avem un război la graniță și Rusia amenință UE cu tăierea alimentării pe distribuția de gaze. Dacă nu le scoți atunci când te doare, nu știu când le scoți. Cei care vor vota azi „da” vor vota pentru gazul românesc, să ajungă în casele românilor. Cei care nu vor vota – pentru gazul rusesc, să ajungă în casele oamenilor. Cei care vor vota „da” vor vota pentru securitatea alimentării cu gaz”, a declarat deputatul PNL, Florin Roman.

Articolul BREAKING Legea Offshore, adoptată de Parlament / Nicolae Ciucă: La sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz apare prima dată în Main News.

Source: New feed