Brexit: Sinn Fein dorește ca Irlanda să blocheze negocierile dintre Londra și UE

162

Principalul partid naționalist din Irlanda de Nord, Sinn Fein, i-a cerut joi Republicii Irlanda să blocheze negocierile dintre Londra și Uniunea Europeană din cauza lipsei de progrese cu privire la statutul frontierei irlandeze după ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar, transmite Reuters.

e4c15a74-f619-4574-b4a9-354c10e1e4e2

Uniunea Europeană, din care face parte și Republica Irlanda, a anunțat că discuțiile cu privire la viitoarele sale relații cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pot începe numai după ce toate cele 27 de state care vor rămâne în UE vor fi mulțumite de progresele înregistrate în trei domenii: drepturile cetățenilor UE de pe teritoriul britanic, 'factura divorțului' dintre UE și Londra și frontiera dintre Republica Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord.

Sinn Fein a cerut ca Irlandei de Nord să i se acorde un statut special în interiorul Uniunii Europene pentru ca provincia britanică să își poată proteja economia și să salvgardeze acordul de pace din 1998.

Rivalii unioniști de la Belfast afirmă însă că acest lucru nu va funcționa întrucât s-ar crea bariere în calea schimburilor comerciale între Irlanda de Nord și restul Regatului Unit.

''Guvernul irlandez ar trebui să insiste pe faptul că negocierile nu sunt gata pentru a se trece la etapa următoare. Faptul că nu s-a înregistrat niciun progres definitiv în aceste negocieri este o dovadă a faptului că planurile britanice despre Brexit sunt nefuncționale și nerealiste'', a subliniat joi liderul Sinn Fein, Gerry Adams. El a calificat drept 'confuze și contradictorii' o serie de documente elaborate de guvernul britanic în ultimele săptămâni și consacrate priorităților Londrei în negocierile cu UE.

Deși Sinn Fein se află în opoziție în Republica Irlanda, multe dintre temerile sale referitoare la impactul Brexit-ului asupra Irlandei de Nord sunt împărtășite de guvernul de la Dublin.

Sinn Fein consideră că dorința guvernului britanic condus de Theresa May de a exista o frontieră 'fără fricțiuni' între provincia Irlanda de Nord și Republica Irlanda probabil este incompatibilă cu dorința Regatului Unit de a ieși din piața unică europeană și din uniunea vamală.

De asemenea, Sinn Fein susține că intenția Marii Britanii de a părăsi jurisdicția Curții de Justiție a UE ar putea afecta acordul de pace din Irlanda de Nord, care a pus capăt mai multor decenii de violențe între unioniștii protestanți pro-britanici și naționaliștii catolici, aceștia din urmă dorind o fuziune cu Republica Irlanda.

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a afirmat joi că negocierile din această săptămână cu britanicii nu au reușit să înregistreze progresele necesare deschiderii, în luna octombrie a acestui an, a discuțiilor despre viitoarele relații între Londra și Bruxelles.

AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruștei)