Cătălin Predoiu, de Ziua Europeană a Justiţiei: Fără investiţii permanente în sistemul judiciar, nu se pot obţine rezultate

32
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis, duminică, de Ziua Europeană a Justiţiei, că fără investiţii permanente în sistemul judiciar, nu se pot obţine rezultate.

"E o bună ocazie să reafirmăm imperativul refacerii legilor justiţiei, a codurilor penale şi a infrastructurii logistice a justiţiei, alături de acoperirea posturilor vacante din magistratură şi personalul de specialitate. Fără investiţii permanente în sistemul judiciar, nu se pot obţine rezultate, aşa cum fără investiţii în economie, nu se poate obţine creştere economică", a declarat Predoiu, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

El a afirmat că, alături de combaterea corupţiei, o altă prioritate o reprezintă, pentru următorii ani, combaterea crimei organizate şi a traficului de persoane.

"În următorii ani, alături de prioritatea combaterii corupţiei, problemă încă nerezolvată, se profilează cu prioritate combaterea crimei organizate şi a traficului de persoane, inclusiv de minori, prin anchete solide şi sentinţe severe în toate dosarele în care există probe. Crima organizată şi traficul de persoane sunt incompatibile cu statutul României de ţară membră a UE şi NATO. Mulţumesc tuturor celor care slujesc justiţia, pentru eforturile lor de a contribui la un serviciu public aflat în slujba cetăţenilor şi companiilor", a mai menţionat Cătălin Predoiu. AGERPRES/(AS - editor: Oana Popescu, editor online: Andreea Preda)