Ce spune selecţionerul Germaniei înainte de meciul cu Cehia
''Nu există un bilet gratuit'' pentru a obține un loc în echipa de fotbal a Germaniei la Mondial, a avertizat joi selecționerul Joachim Loew, cu o zi înaintea meciului din preliminariile CM 2018 împotriva Cehiei, notează Agerpres.
Dacă se impun vineri și din nou peste trei zile pe teren propriu în fața Norvegiei, campionii mondiali en titre pot obține încă de luni calificarea, dacă Irlanda de Nord va pierde un punct pe drum, la San Marino, vineri, sau în Cehia, luni.
''Cehii sunt cu spatele la zid, ei trebuie să câștige puncte împotriva noastră'', a avertizat Loew într-o conferință de presă organizată la Praga înaintea meciului.
Întrebat despre concurența în echipă, cea mai dură din ultimii ani, pentru a prinde lista de 23 de jucători pentru Mondialul din Rusia, Loew a spus: ''Le-am spus jucătorilor că nu va exista un bilet gratuit. Talentul, potențialul, tot ce a existat în trecut nu mai contează. Ei vor trebui să fie performanți în acest sezon, fiecare trebuie să-și fixeze Mondialul ca obiectiv, aștept de la fiecare jucător să facă totul pentru a fi în cea mai bună formă posibilă'' în vederea Cupei Mondiale.