Christoph Daum – Am văzut multe greșeli în jocul nostru, dar am fost echipa mai bună

334

Selecționerul echipei naționale, Christoph Daum, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că a văzut multe greșeli în jocul elevilor săi, dar a precizat că România a fost mai bună decât Armenia în meciul câștigat pe Arena Națională din Capitală cu 1-0, printr-un gol marcat în prelungiri.

6830f0a0-a475-48ee-b5ba-e1fd9dd7e432

"Am văzut multe greșeli în jocul nostru azi, dar și faptul că ne-am creat multe ocazii. Până la urmă dezamăgirea fanilor nu vine decât din așteptări. Dacă am fi avut așteptări mai mici, am fost fost fericiți după o victorie cu 1-0. Dar când avem așteptări uriașe după o asemenea victorie ni se pare că nu am făcut mare lucru. Fanii s-au gândit că dacă am câștigat cu 5-0 la Erevan în seara asta ne așteaptă un meci la fel de ușor. Dar Armenia e o echipă nouă, întărită, iar nouă ne-a fost greu să înscriem. România a fost însă echipa mai bună în mod clar și de aceea consider că echipa merită un mic, mic compliment", a spus el.

"Nu a fost un meci ușor pentru noi, în special în prima repriză când nu am reușit să găsim prea multe spații pentru a ne crea ocazii, în timp ce ei au avut două șanse de a marca pe contraatac. Dar după pauză am început să jucăm mai bine și am ajuns să avem aproximativ 62% posesie și să controlăm jocul. Am avut 24 de ocazii de gol, rareori se întâmplă să ai atâtea într-un meci. Am dominat, dar mai important este golul. Mi-aș fi dorit să marcăm 2-3 goluri, dar până la urmă progresul jucătorilor tineri și cele trei puncte contează la finalul acestui meci", a adăugat Daum.

Selecționerul a menționat că trebuie să lucreze mai mult cu jucătorii pentru a nu mai rata atât de mult. "Ne-am chinuit să câștigăm pentru că nu am reușit să fructificăm ocaziile pe care ni le-am creat. Putem să spune că nu suntem buni pentru că nu reușim să finalizăm aceste ocazii sau putem spune că suntem buni pentru că reușim să ne creăm atâtea ocazii de gol. Depinde care jumătate a paharului vrem să o vedem. Trebuie să facem ceva să fim mai puternici la finalizare, să înscriem mai mult. Dar pentru mine e important că nu am renunțat și nu am căzut după aceste ocazii", a precizat Christoph Daum.
Echipa națională de fotbal a României a învins selecționata Armeniei cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională din București, într-o partidă din cadrul Grupei E a preliminariilor CM 2018.

România, aflată pe locul patru în clasament, la șapte puncte de liderul Polonia și la patru de Danemarca și Muntenegru, are programat următorul meci, luni, cu Muntenegru, la Podgorica (ora 21,45).

AGERPRES (editor: Marius Țone, editor online: Adrian Dădârlat)