Cinci transporturi ilegale de material lemnos au fost descoperite în județul Suceava în aceiași zi în care Comisia Europeană a cerut României să oprească tăierile ilegale de păduri. Polițiștii au confiscat aproape 80 mc de material lemnos

108

În cursul zilei de miercuri, 12 februarie, polițiștii suceveni au depistat în trafic cinci transporturi de material lemnos (în total 78,11 mc) cu nereguli în acte. În două din cele cinci cazuri se transporta o cantitate mare de material lemnos.

Cea mai mare cantitate a fost depistată în urma unui control în trafic pe DN2 –E85 Vadu Moldovei. În jurul orei 19:30, polițiștii au oprit un ansamblul rutier condus de către un bărbat de 66 de ani, din comuna Boroaia, care transporta material lemnos.

Imagine ilustrativă

Șoferul a prezentat avizul de însoțire din 11.02.2020, având
cod unic emis la ora 19:05:28, pentru un volum de 51,31 mc cherestea rășinoase.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că ansamblul rutier susmenționat,
în intervalul orar 18:52 – 19:08 se afla în trafic pe raza localității Vadu
Moldovei, iar la ora emiterii codului online, ora 19:05:28, se afla în altă
parte și nu în curtea societății emitente a avizului din com./sat Bogdănești.

Astfel, firma a fost amendată cu 6.000 lei, iar cei 51,41
mc cherestea rășinoase în valoare de
36.978,17 lei, au fost confiscate.

Un alt transport mai mare a fost depistat aproximativ la
aceiași oră, cu aportul adus de un apel anonim la 112.

Mai întâi, un echipaj de poliție a observat o autoutilitară
ce se deplasa dinspre un depozit din comuna Marginea spre comuna Sucevița, fără
a fi încărcată cu material lemnoase. 

Având în vedere datele deținute din care rezulta că, în
aceiași zi, pe la orele 18:00, autoutilitara în cauză, în baza Avizului de
Însoțire Primar, a efectuat un transport de materiale lemnoase către o firmă
din Marginea și urma să fie folosită pentru efectuare unui transport multiplu
de materiale lemnoase, s-a procedat la interogarea aplicației, după care
echipajele au fost dispuse pe principalele căi de acces dinspre com. Sucevița
către com. Marginea, în vederea interceptării transportului de materiale
lemnoase, fiind efectuate pânde.

Imagine ilustrativă

Totodată, la orele 19:39, un apelant anonim a sesizat că în
Marginea se încarcă lemn neștampilat cu o mașina, însă având în vedere cele
prezentate mai sus, echipajele au continuat supravegherea locației
autoutilitarei, care la scurt timp după ce s-a pus în mișcare venind dinspre
fondul forestier  zona „Șoarecu”,
autoutilitara marca Mercedes, încărcată cu material lemnos, a fost oprită
pentru control pe DN 17 A din com. Marginea.

Conducătorul autoutilitarei a prezentat pentru control
documentele personale, cele ale autoutilitarei, precum și Avizul de Însoțire
Primar din 12.02.2020, orele 17:38:18.

Ca urmare a faptului că acest aviz prezentat, fusese folosit
anterior pentru efectuarea unui transport de materiale lemnoase s-a procedat la
inventarierea încărcăturii, stabilindu-se că aceasta transporta cantitatea de 20,34 mc lemn rotund pentru cherestea
de esență rășinoase, în valoare de 5918,94
lei.

Prin urmare, firma emitentă a fost amendată cu 15.000 lei, iar materialul lemnos
confiscat.

Imagine ilustrativă

Pe lângă acesta două cazuri mai mari, au mai fost identificate
alte trei mai mici.

Mai exact, în jurul orelor 14:45, pe DN 17A din comuna
Sucevița a fost oprită pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat, de
49 de ani, din comuna Satu Mare.

S-a constatat că acesta transporta în autoutilitară 3,25 mc lemn de foc, specia fag și a
declarat faptul că nu deține aviz de însoțire pentru materialul lemnos
transportat. Lemnul în valoare de 549.25
lei
a fost confiscat, iar bărbatul amendat.

Apoi, la ora 16:40, pe str. Ștefan cel Mare din orașul
Vicovu de Sus a fost depistată o autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de
ani, din comuna Bilca, care transporta 1,95
mc
lemn foc fag.

Tânărul a declarat verbal faptul că nu deține niciun fel de
aviz aferent pentru transport. Acesta a fost amendat cu 1.000 lei, iar lemnul în valoare de 312,48 lei a fost confiscat.

În sfârșit, la ora 18:15, pe DN 17A Paltinu a fost oprită o
autoutilitară condusă de un bărbat de 41 de ani, din comuna Vama. Acesta
transporta în total 1,16 mc bușteni
gater specia molid și lemn foc specia molid fără a avea aviz de însoțire.

Astfel, bărbatul a fost amendat, iar materialul lemnos în
valoare de 236,21 lei a fost confiscat.

The post Cinci transporturi ilegale de material lemnos au fost descoperite în județul Suceava în aceiași zi în care Comisia Europeană a cerut României să oprească tăierile ilegale de păduri. Polițiștii au confiscat aproape 80 mc de material lemnos appeared first on NewsBucovina.