Ciolacu: Statul român are de recuperat mulţi paşi pentru a fi o plasă de siguranţă, în momente critice

30

Preşedintele Camerai Deputaţilor, Marcel Ciolacu a declarat marţi, 14 iunie, în cadrul conferinţei „Protecţia Infrastructurii Critice”, care a avut loc la Palatul Parlamentului, că statul român are de recuperat mulţi paşi pentru a fi o plasă de siguranţă, în momente critice. El a precizat că sectorul energetic este cel mai bun exemplu, iar problemele din lanţ provocate de scumpiri ne arată nevoia stringentă de a investi mai mult în capacităţile de energie regenerabilă.

„În aceste zile realizăm cât de importante sunt infrastructura critică şi toate sectoarele esenţiale. Poate mai mult ca oricând în ultimii 30 de ani, cu un război lângă graniţele ţării noastre şi după o pandemie cu efecte multiple, realizăm nevoia unei funcţionalităţi eficiente a acestora, fără sincope. Dacă anii de pandemie care au testat capacităţile statului român şi ale mediului de afaceri de a rezista asaltului unei situaţii sanitare de forţă majoră, climatul actual de securitate ne arată ce capacităţi avem de întărit şi de dezvoltat suplimentar”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, „fie că vorbim de sectorul energetic, digitalizarea instituţiilor, infrastructura de transport, producţia substanţelor petrochimice, alimentaţie, agricultură sau de mediu, statul român are de recuperat mulţi paşi pentru a fi o plasă de siguranţă, în momente critice”.

„Mobilizarea rapidă a întregii societăţii în faţa oricărui dezastru trebuie să fie susţinută printr-o coerentă şi flexibilă funcţionalitate a statului român. Sectorul energetic este cel mai bun exemplu. Problemele din lanţ provocate de scumpiri ne arată nevoia stringentă de a investi mai mult în capacităţile de energie regenerabilă”, a afirmat Ciolacu.

Șeful PSD a menţionat că „un proiect concret, cu impact şi asupra siguranţei alimentare, este cel prin care utilizăm bani din Fondul de Modernizare pentru independenţa energetică a fermelor şi unităţilor de producţie”.

„Ministrul Agriculturii lucrează la o schemă de ajutor de stat prin care acoperişurile fermelor şi halelor de producţie să fie utilizate pentru instalarea panourilor fotovoltaice”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai arătat că am văzut cu toţii ponderea mare a costurilor la energie în inflaţie. „De aceea, trebuie să ajutăm fermierii şi producătorii să îşi limiteze costurile şi să ne asigurăm, astfel, că vom avea suficiente alimente la preţuri accesibile pentru toţi românii”, a spus el.

Ciolacu a adăugat că „un alt sistem de infrastructură critică pentru agricultura românească este Sistemul Naţional pentru Irigaţii”.

„Încă de când eram în opoziţie, PSD s-a luptat pentru folosirea banilor din PNRR şi iată că, acum, ajunşi la guvernare am demonstrat că avem susţinere europeană pentru finanţarea acestui sistem. Şi nu ne oprim aici! Căutăm, în permanenţă, soluţii de finanţare din bani europeni din fonduri care riscă să fie dezangajate pentru alte domenii ca să le redirecţionăm spre sectorul agricol şi alimentar. În paralel, actualul context de securitate de la Marea Neagră ne obligă să investim în infrastructura maritimă şi de cale ferată pentru a asigura fluxurile comerciale europene”, a afirmat liderul PSD.

Marcel Ciolacu a completat că vedem, în prezent, cât de important este să fim prevăzători, autonomi şi cu dependenţe reduse.

„O dezvoltare coerentă a infrastructurii critice din România va contribui la rezilienţa întregii regiuni. Si, cel mai important, va spori încrederea romanilor în capacitatea statului de a fi o ancoră solidă în faţa oricărui dezastru”, a spus în finalul discursului Marcel Ciolacu.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Ciolacu: Statul român are de recuperat mulţi paşi pentru a fi o plasă de siguranţă, în momente critice apare prima dată în Main News.

Source: New feed