Cioloș, bântuit de trecutul pe care îl neagă: Sandu Băbășan, fost PRM-ist, pus de liderul PLUS în Consiliul Național al partidului

79

Nu doar trecutul politic al lui Dacian Cioloș ridică mari semne de întrebare în privința integrității. După ce Adrian Iordache, fiul lui Alexandru Iorache, despre care istoricul Marius Oprea a spus că a fost maior de securitate, și-a anunțat demisia din partid, iată că și controversatul afacerist Sandu Babasan a fost pus de Dacian Ciolos pe lista Consiliului National al partidului PLUS.

Un grup de delegati clujeni care au participat la Conventia Nationala Plus de sâmbătă, i-au transmis lui Dacian Ciolos o scrisoare prin care cer scoaterea de pe lista a lui Sandu Babasan. Din păcate, Dacian Cioloș a decis să-l păstreze pe Băbăşan pe lista propusă pentru Consiliul Naţional, iar ulterior aceasta a fost validată de Congres.

”In aceasta lista regasim cu regret un nume care ridica mari probleme pentru imaginea partidului si a presedintelui său. Este vorba de Sandu Babasan.

Acesta a fost o persoana cu un rol important intr-un partid nefrecventabil (PRM), fiind mandatar financiar al partidului. De asemenea este fratele lui Sergiu Babasan (fost candidat PRM la primaria Satu-Mare, inculpat penal). In acest caz insa asocierea dintre Sandu Babasan si Sergiu Babasan rezulta din rolul lui Sandu Babasan in cadrul SC KYO INC SRL. Inculparea lui Sergiu Babasan in urma scandalului care implica aceasta firma si primariile vatamate duce la suspiciuni asupra implicării administratorului firmei, Sandu Babasan, in actiuni nelegale.

Am intrat in acest partid convinsi de integritatea si competenta lui Dacian Ciolos, dovedita deja in timpul guvernarii sale, si continuam sa ne exprimam increderea si sustinerea deplina fata de el.

Consideram ca asocierea numelui lui Dacian Ciolos si a partidului PLUS cu persoane asupra carora planeaza suspiciuni rezonabile, si care au avut un rol important in PRM ridica mari probleme de imagine, cu un mare potential de discreditare a lui Dacian Ciolos si a PLUS. Este posibil ca aceste suspiciuni sa fie ulterior inlaturate, dar este nefericita introducera unui nume problematic intre responsabilii la cel mai inalt nivel ai partidului, cu o mare expunere mediatica, despre care o simpla cautare pe internet aduce informatii nefavorabile. Aceasta persoana ar aduce asadar un prejudiciu major de imagine. Asocierea cu PRM poate fi scanteia unui alt scandal mediatic - deloc favorabil imaginii partidului.

Prin urmare consideram ca ar fi o decizie inteleapta si responsabila ca o persoana asupra careia planeaza suspiciuni sa se retraga din aceasta echipa cu o foarte mare vizibilitate”, precizează semnatarii acestei solicitări adresate liderului PLUS, Dacian Cioloș.

”Trebuie insa sa fim sinceri si sa aratam ca in cazul in care o persoana cu o reputatie problematica beneficiaza de totala incredere, astfel de semnale demoralizeaza puternic pe cei care au pus umarul la construirea structurilor in teritoriu, s-au dedicat campaniilor Fara penali in functii publice si Oameni noi. Oamenii valorosi, care nu accepta suspiciunea imposturii vor parasi partidul sau alegatori derutati nu il vor vota la alegeri”, adaugă aceștia.

Cu toate acestea, mesajul delegaţilor PLUS din Cluj a fost ignorat. A doua zi, la Congres, Dacian Cioloş a propus o listă de 50 de persoane pentru Consiliul Naţional, printre care şi Sandu Băbăşan. Lista a fost validată de Congres, odată cu alegerea lui Cioloş în fruntea partidului.

Despre ”omul nou” din cadrul PLUS, Ziar de Cluj a mai scris în câteva rânduri.

CITEȘTE ȘI: Sergiu Babasan si avocatul tepar Adrian Pascale, complicii escrocului Razvan Micul

Sergiu Babasan este fratele lui Sandu Babasan, patronul din umbra al firmei de IT MindMagnet.

Sandu Băbășan

Sandu si Sergiu Babasan precum si Razvan Micul au fost asociati in escrocherii incredibile in ultimii 10 ani.

Sergiu Băbășan

În 2014, Ziar de Cluj a aratat cum satmareanul a reusit sa tepuiasca noua primarii din judet si a descris cu exactitate reteta aplicata de jurist. Primarii din comunele Iclod, Cornesti, Bontida, Borsa, Jucu, Alunis, Bobalna, Vultureni, Dabaca au cazut in plasa acestuia.

Edilii au fost contactati telefonic, cu numar ascuns, de catre o persoana care pretindea ca suna din partea Guvernului Romaniei, de la Ministerul de Finante, din cadrul "Programul de eficienta fiscala si disciplina bugetara" si care ii anunta ca a doua zi urmeaza sa fie efectuat un control din partea "Programului de eficienta fiscala si disciplina bugetara" referitor la modalitatea de colectare a debitelor.

Întreaga ancheta publicata de Ziar de Cluj o puteti reciti aici.

sursa foto: gandul.info