Ciucă: BSOG va genera 1 miliard de metri cubi de gaze pe an. Vom asigura 90% din necesarul de consum al României

49

Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (Proiectul MGD), operaționalizat de compania Black Sea Oil & Gas, cu capacitatea de producție estimată la 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, va asigura 90% din necesarul de consum al României, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă marți, 28 iunie, la ceremonia de începere a producţiei de gaze naturale de la staţia de tratare a gazelor de la Vadu, comuna Corbu, judeţul Constanţa.

„Este primul proiect nou de exploatare a gazelor din zona românească a Mării Negre, iar luna aceasta primele cantități de gaze au fost deja introduse în piața autohtonă. România face astfel un pas decisiv pentru garantarea securității energetice într-un moment de cotitură și într-un moment în care piețele mondiale iau măsuri pentru a-și aproviziona cetățenii și economiile cu energie. Faptul că acest proiect va genera un miliard de metri cubi de gaze pe an înseamnă că vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum de gaze al României”, a precizat Nicolae Ciucă.

Totodată, premierul a transmis că România va deveni un stat independent energetic și un jucător important pe piața energetică din Estul Europei.

„Susținerea investițiilor în energie, abordarea pro-business vor poziționa România ca un actor regional important, capabil să devină furnizor de securitate energetică în regiune”, a declarat șeful Executivului.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a precizat că zăcămintele Ana și Doina din Marea Neagră ne dau trei milioane de metri cubi de gaze pe zi.

„(n.r. – Proiectul MGD) Va duce la independența totală energetică a României față de resurse din alte țări” a transmis și Virgil Popescu.

Camera Deputaților a adoptat pe 18 mai în calitate de for decizional, modificările aduse Legii Offshore, cea care reglementeză operațiunile de exploatare a zăcămintelor de petrol și gaze atât în perimetrele offshore, cât și onshore de adâncime.

Proiectul prevede cote de impozitare progresivă, în funcție de prețul gazelor, ușor mai mici decât varianta anterioară, adoptată la inițiativa lui Liviu Dragnea, cea care a blocat investiții privind extragerea gazelor din Marea Neagră.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Ciucă: BSOG va genera 1 miliard de metri cubi de gaze pe an. Vom asigura 90% din necesarul de consum al României apare prima dată în Main News.

Source: New feed