Consilier general USR cere Gărzii de Mediu să oprească deversarea deşeurilor lângă Moara Vlăsiei

33
Consilierul general USR Octavian Berceanu a adresat o scrisoare deschisă, miercuri, comisarului general al Gărzii Naţionale de Mediu, Gabriela Dorojan, solicitându-i să dispună un control şi să oprească deversarea ilegală de deşeuri în vecinătatea autostrăzii A3, pe raza comunei Moara Vlăsiei.

"Deoarece groapa de gunoi ilegal înfiinţată are deja un volum de peste 30.000 mc de deşeuri şi se află la vedere, cred că este necesar să dispuneţi un control care să oprească deversarea ilegală şi continuă de deşeuri şi să cereţi explicaţii personalului din subordine pentru modul în care comisarii Gărzii de Mediu Ilfov îşi îndeplinesc obligaţiile de serviciu", afirmă consilierul municipal USR, în documentul postat pe Facebook.

El menţionează că, iniţial, în acest loc a existat o groapă rezultată din excavarea agregatului mineral pentru pământ de împrumut folosit pentru construcţia A3. Ulterior, aici au ajuns să fie deversate "zilnic peste 20 de camioane" cu deşeuri menajere, din construcţii şi chiar deşeuri toxice.

"Vă rog să dispuneţi verificarea documentelor care atestă înfiinţarea unei gropi de gunoi pe raza comunei Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, situată în vecinătatea autostrăzii A3, cu acces din breteaua A3 spre Moara Vlăsiei. Această groapă se întinde pe o suprafaţă de 1,4 ha, iar stratul de deşeuri depuse variază între 4 - 6 metri grosime", se arată în scrisoarea deschisă.

Octavian Berceanu se adresează şi preşedintelui Klaus Iohannis, precum şi prim-ministrului desemnat, Ludovic Orban, precizând că anual 25.000 de locuitori ai României mor din cauza poluării excesive şi a calităţii proaste a aerului. El adaugă că unul dintre aspectele nocive îl constituie gropile de gunoi ilegale sau care nu mai întrunesc condiţiile reglementate.

 

"Un astfel de caz se pare că este la Moara Vlăsiei, unde peste o groapă săpată pentru pământ de împrumut folosită pentru construcţia A3 se depozitează deşeuri periculoase care ajung în pânza freatică şi în aerul pe care îl respirăm. Chiar la intrare este o barieră pusă pentru necunoscători pe care scrie că accesul se face doar prin anunţarea poliţiei locale, colector de taxă şi distribuitor", se precizează în scrisoare.

Berceanu a participat sâmbătă la o acţiune de strângere de pet-uri şi a surprins, într-o transmisie live pe Facebook, mai multe camioane cu deşeuri, dar şoferii acestora au părăsit zona în momentul în care au văzut că sunt şi alte persoane de faţă. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)