Constanţa: Artiştii Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovschi” reiau activitatea cu spectacole în aer liber

36
Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) "Oleg Danovski" relansează reprezentaţiile la scenă deschisă începând de sâmbătă seară, cu o serie de spectacole prezentate în aer liber, în parc, pe platoul din faţa instituţiei de cultură din Constanţa, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Pentru început se doreşte ca spectacolele să fie prezentate săptămânal, sâmbăta şi duminica, de la ora 20,00, în pe platoul din faţa teatrului, urmând ca astfel de evenimente să fie organizate până pe data de 31 august 2020.

"Primele patru seri sunt dăruite gratuit, capacitatea spaţiului rezervat spectatorilor fiind de 84 locuri pe scaune. În perimetrul asigurat de organizatori este permisă participarea spectatorilor în limita scaunelor puse la dispoziţie şi singurele motive de anulare a evenimentelor pot fi constituite de condiţiile meteo neprielnice, sau participarea instituţiei noastre la alte evenimente organizate în aceleaşi zile, în alte locuri din Constanţa", se arată în comunicatul de presă.

Astfel, conform programului transmis, artiştii lirici ai TNOB Oleg Danovschi vor prezenta sâmbătă, de la ora 20,00, o adaptare muzicală a spectacolului muzical de divertisment "O sole mio", iar duminică, de la aceeaşi oră, un spectacol-concert antrenant având titlul "Magic swing", cu partituri muzicale celebre din genurile: swing, pop, rock şi musical ale anilor '50,'60,'70,'80,'90. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski/Facebook