Constanţa: Peste o mie de studenţi de la şase universităţi, în Piaţa Ovidiu, la festivitatea comună de deschidere a noului an de învăţământ

13
Peste o mie de studenţi de la şase universităţi de stat şi private din Constanţa au participat, marţi, la festivitatea comună de deschidere a anului universitar 2020-2021, eveniment organizat în Piaţa Ovidiu, în parteneriat cu administraţia locală.

Alături de studenţi s-au aflat părinţi şi cadre didactice ale instituţiilor de învăţământ superior constănţene, deschiderea manifestării fiind făcută prin intonarea imnului de stat de către studenţi, pe acordurile fanfarei militare, dar şi prin oficierea unei slujbe religioase de către un sobor de preoţi.

"Viitorul oraşului nostru se află pe mâini bune. (...) Ceea ce se întâmplă astăzi prin prezenţa noastră aici nu este decât un act de consecvenţă a ceea ce înaintaşii noştri au făcut şi ne revine obligaţia morală de a continua şi de a vorbi despre valori, despre unitate. (...) Oraşul nostru are tot ce-i trebuie pentru a fi numit un centru educaţional de anvergură internaţională, deoarece oraşul nostru a dat şi va da în continuare din reuşitele excepţionale ale elevilor şi studenţilor peste hotare, rezultate deosebite cu care ne mândrim", a afirmat viceprimarul Costin Răsăuţeanu.

Rectorul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" (ANMB), Octavian Tărăbuţă, a spus că, în al 147-lea an de învăţământ românesc de marină şi al 65-lea de învăţământ superior de specialitate, ANMB îşi deschide porţile pentru începerea unui nou ciclu de educaţie şi formare în domeniul maritim.

"Academia Navală, ca instituţie de învăţământ superior şi cercetare ştiinţifică, se află permanent în avangarda educaţiei viitorilor ofiţeri de marină militară şi comercială. (...) După cum bine ştiţi, Strategia Europa 2020 pune un accent deosebit pe dezvoltarea educaţiei tinerilor şi pe ocuparea forţei de muncă, priorităţi pe care şi România şi le-a însuşit, ca membră a marii familii europene. Prin efortul lor susţinut şi prin îndrumarea cadrelor didactice, studenţii noştri capătă competenţele profesionale care îi propulsează spre o profesie de onoare, respectată şi remunerată corespunzător. În acelaşi timp, absolvenţii noştri devin leaderi responsabili atât la locul de muncă, cât şi în familiile lor, în societatea românească şi cea europeană", a afirmat Tărăbuţă.

Reprezentantul ANMB le-a mai spus studenţilor prezenţi că datorită programelor europene ale Academiei Navale, ei vor putea studia sau călători pe tot mapamondul, pregătindu-se "pentru o viaţă plină de muncă asiduă, dar şi de satisfacţii pe care alte profesii nu le pot oferi".

La Academia Navală "Mircea cel Bătrân", pentru anul universitar 2019-2020, la cele 10 programe de licenţă şi masterat organizate sunt înscrişi peste 1.800 de studenţi.

Rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC), Sorin Rugină, i-a felicitat pe tinerii care au ales să devină studenţii acestei instituţii.

"Vă felicit pentru alegerea de a deveni studenţi ai celei mai mari universităţi europene la Marea Neagră, sigura din lume care poartă numele poetului latin Publius Ovidius Naso şi care are cea mai bună ofertă educaţională din această regiune, din sud-estul ţării", a subliniat Rugină.

Pentru admiterea în anul universitar 2019-2020, UOC a scos la concurs cel mai mare număr de locuri din ultimii trei ani, conform conducerii acesteia, peste 4.800 de noi studenţi, de la ciclurile de studii de licenţă, masterat şi doctorat, începând actualul an universitar. Instituţia academică şi-a ocupat toate locurile bugetate scoase la concurs, de la toate ciclurile de studiu. Totodată, cifra candidaţilor înscrişi la cele două sesiuni de admitere, iulie şi septembrie, a crescut cu peste 28% faţă de anul anterior, ajungând la 7.558.

Universitatea Maritimă din Constanţa (UMC), instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, are o ofertă educaţională orientată spre domeniul de marină şi navigaţie, cu domenii conexe cum ar fi ingineria economică, ingineria mediului şi ingineria electronică.

Rectorul UMC, Cornel Panait, susţine că instituţia este "mai prezentă ca oricând" în peisajul academic constănţean.

"Universitatea Maritimă Constanţa este o universitate care s-a înfiinţat în 1972 şi s-a reînfiinţat în 1990 şi care astăzi este mai prezentă ca oricând în peisajul academic de la Constanţa. (...) Universitatea noastră se vrea să fie, şi uneori şi reuşeşte, un etalon pentru acest peisaj. (...) Toţi studenţii noştri vor lucra în marea economie a transportului maritim. UMC derulează programe de aproximativ 9 milioane de euro, avem programe de o complexitate deosebită, care ne situează în categoria universităţilor care au ceva de spus în raport cu tot ceea ce înseamnă provocare, la nivel naţional sau internaţional", a spus rectorul UMC la deschiderea oficială a noului an universitar.

Universitatea Maritimă din Constanţa a încheiat cu succes prima sesiune de admitere din luna iulie 2019, locurile finanţate de la bugetul de stat fiind ocupate în proporţie de 100%, din totalul de 695 de locuri alocate la forma de învăţământ cu frecvenţă.

La festivitatea desfăşurată în Piaţa Ovidiu au fost prezenţi şi reprezentanţii universităţilor "Tomis", "Spiru Haret" şi "Andrei Şaguna". AGERPRES/(A - autor: Nona Jalbă; editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)