Corpul de control al ministrului Mediului: Prejudiciu de peste două milioane de lei la Direcţia Silvică Mureş

23
Managementul la nivelul Direcţiei Silvice Mureş este unul defectuos iar concluziile raportului de control au scos la iveală mai multe ilegalităţi la ocoalele silvice din judeţ şi un prejudiciu de peste două milioane de lei, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

"Având în vedere deficienţele majore constatate de echipa de control din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor privind activitatea Direcţiei Silvice Mureş şi a ocoalelor silvice din subordine, considerăm că managementul la nivelul Direcţiei Silvice Mureş şi al ocoalelor silvice Gurghiu, Fâncel, Sovata este unul defectuos. Încă de la preluarea mandatului de ministru mi-am propus o schimbare de mentalitate şi atitudine în cadrul instituţiilor din subordinea ministerului, iar cine nu acţionează în interes public sau încalcă legea să răspundă de îndată pentru faptele sale. Misiunea noastră pentru destructurarea reţelelor de tăieri şi transport ilegal de material lemnos capătă consistenţă şi nimeni nu va rămâne nepedepsit. Suntem angajaţi prin toate metodele pentru a-i descoperi şi pedepsi pe cei care se află în spatele reţelelor de tăieri neautorizate şi transport ilegal de material lemnos!", a declarat ministrul de resort, Costel Alexe.

Începând cu luna august, Corpul de Control al Ministrului, cu sprijinul inspectorilor gărzilor forestiere, a efectuat verificări amănunţite la Direcţia Silvică Mureş, ca urmare a sesizărilor primite privind nereguli în activitatea acestei direcţii silvice. Controalele au vizat activitatea întregii Direcţii Silvice Mureş, precum şi a celor 10 Ocoale Silvice din subordinea acesteia.

Concluziile raportului de control au scos la iveală mai multe ilegalităţi de la unele ocoale silvice verificate în judeţul Mureş. Astfel, au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 301.000 lei, şi au fost constatate 28 de infracţiuni. De asemenea, au fost descoperite 4.706 cioate nejustificate, cu o valoare a materialului lemnos tăiat ilegal de 1,5 milioane de lei. Valoarea materialului lemnos confiscat este 600.000 de lei, echivalentul celor peste 2.800 de mc confiscaţi.

Potrivit ministerului, raportul de control va fi trimis către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări specifice care să stabilească dacă aspectele prezentate constituie infracţiuni silvice, precum şi alte tipuri de infracţiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals sau fals informatic.

În plus, ministrul Costel Alexe va solicita Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva să analizeze aspectele prezentate în raport şi să ia măsurile legale care se impun faţă de persoanele responsabile pentru deficienţele constatate.

Totodată, Garda Forestieră Braşov va continua acţiunile de control în fondul forestier naţional administrat de Direcţia Silvică Mureş, iar în perioada imediat următoare, Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră din cadrul MMAP va proceda la retragerea certificatelor de atestare ale celor zece agenţi economici care au participat la tăierile ilegale de lemn, în pădurile administrate de respectiva Direcţie Silvică. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)