Cristian Popescu Piedone, după condamnarea din dosarul Colectiv: Țin capul sus. Rolul primarului e să se ducă la pușcărie când comentează

35

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, condamnat joi, 12 mai, la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul Colectiv, susține că a primit sentința Curții de Apel București „cu capul sus” și a precizat că se consideră nevinovat.

Voi continua să lupt. Sunt vinovați și nu sunt eu care spun cine, dar Cristian Popescu Piedone, astăzi, cu 4 ani condamnare cu executare, vă spun încă o dată, aș fi lăsat capul în jos, dar nu, îl țin foarte sus(…)Aveau nevoie de un brand, ceva să dea breaking news la voi. România nu se dezvoltă așa”, a declarat Cristian Popescu Piedone, la scurt timp după ce a fost dată sentința definitivă în procesul Colectiv.

CITEȘTE ȘI: BREAKING Cristian Popescu Piedone, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul Colectiv

Edilul a menționat că, în prezent, ar fi procedat la fel, în cazul în care ar fi fost pus să semneze autorizația de funcționare a unui club.

Verificare din aparat propriu, pe declarația patronului, ajungând la mine doar o hârtie. Eu nu măsor spațiul, toți primarii din România așa fac. Este aparatul de specialitate al primarului. Ei au gândit că eu am stat la ghișeu, eu am luat declarația, eu am analizat, eu sunt răspunzător. Rolul primarului e să se ducă la pușcărie când comentează”, a adăugat fostul edil.

Cristian Popescu Piedone a transmis și un mesaj către familiile victimelor incendiului din 30 octombrie 2015.

Nu vreau să jignesc familiile, cum v-am spus, (…)dacă acei părinți cred că eu le-am omorât copiii, așa să îi ajute Dumnezeu. Legea nu se face pe Pământ, se face acolo în ceruri”, a fost mesajul lui Piedone.

În plus, Piedone a menționat că va fi activ pe pagina sa de Facebook inclusiv din penitenciarul Rahova, unde va fi încarcerat, și a avut un răspuns ironic când a fost întrebat dacă va avea parte de privilegii în timpul în care își va executa pedeapsa.

Cu tot respectul, avocatul poate să vină să îi dau gândurile mele sau, probabil, pot să le transmit telepatic”, a precizat Cristian Popescu Piedone.

La scurt timp înainte să ofere declarații, fostul primar al Sectorului 4 a postat și un mesaj pe Facebook:

M-au luat… NEVINOVAT. Ca pe un câine m-au chinuit și m-au tăvălit șase ani și jumătate! Zilnic mi-au picurat amar și boală în trup și în familie! M-au vânat pe unde m-au prins. Că i-am deranjat, că le-am stricat pușculițele… Rămâneți cu bine, oameni buni! Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați rămas alături în toți anii aceștia grei! Eu merg acum unde mă azvârle statul meu cel românesc!

Dumneavoastră, cetățenilor din Sectorul 5, vă doresc sănătate și fericire! Povestea noastră se oprește aici, din păcate. A fost frumos, atât cât ne-au permis, atât cât ne-au lăsat… ! Am dovedit, împreună, că prin muncă se pot face lucruri bune pentru comunitate! Am crezut în visuri, am împlinit visuri! Am dovedit că putem face imposibilul… posibil! Va iubesc!  Să ieșiți la vot când vor fi alegeri!

Să vă alegeți un primar drept, care să vă respecte! Un primar demn și muncitor, care să vă merite! Cu multă dragoste, Piedone.

Am un mesaj pentru familiile tinerilor decedați în clubul Colectiv și pentru cei răniți în acea fatidică noapte: Piedone merge la pușcărie NEVINOVAT! Adevărații vinovați pentru tragedia Colectiv sunt liberi!!! Vă veți convinge”, a scris Cristian Popescu Piedone, pe Facebook.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Cristian Popescu Piedone, după condamnarea din dosarul Colectiv: Țin capul sus. Rolul primarului e să se ducă la pușcărie când comentează apare prima dată în Main News.

Source: New feed