Cristina Neagu, nominalizată din nou la titlul de cea mai bună jucătoare din lume

40

Cristina Neagu, nominalizată din nou la titlul de cea mai bună jucătoare din lume

Jucătoarea română Cristina Neagu, declarată în trei rânduri cea mai bună handbalistă a lumii, a fost nominalizată din nou de Federaţia Internaţională de handbal (IHF) la acest titlu, potrivit site-ului forului mondial.

O comisie formată din experţi şi antrenori ai echipei naţionale au votat propunerile pentru acest trofeu, la masculin şi feminin, acum urmând ca propunerile să fie votate de reprezentanţii presei şi de iubitorii handbalului.

Neagu, laureată a anchetei în 2010, 2015 şi 2016, ''considerată una dintre cele mai bune handbaliste din istorie'', potrivit IHF, a fost inclusă anul trecut în echipa ideală a Ligii Campionilor, pe când juca la Buducnost Podgorica, cu care a reuşit eventul în Muntenegru. Neagu s-a transferat apoi la CSM Bucureşti, cu care joacă în Liga Campionilor, şi a ajuns cu naţionala în optimile Campionatului Mondial.

Contracandidatele Cristinei Neagu sunt Nora Mork, Stine Bredal Oftedal (ambele din Norvegia), Isabelle Gullden (Suedia) şi Nycke Groot (Olanda).

Mork a fost în 2017 vicecampioană mondială cu naţionala sa, golghetera competiţiei, dar şi câştigătoare a Ligii Campionilor cu Gyor.

Stine Bredal Oftedal, pe lângă medalia de argint, a fost desemnată cea mai bună handbalistă la Mondialul de anul trecut.

Suedeza Isabelle Gullden este conducătoarea de joc a campioanei României, CSM Bucureşti, clasată pe locul al treilea la ediţia trecută a Ligii Campionilor. Gullden a condus naţionala Suediei la cel mai bun rezultat al său la un Campionat Mondial, locul 4, iar palmaresul său de anul trecut a fost completat cu trei trofee naţionale în România, campionatul, Cupa României şi Supercupa.

Nycke Groot a fost medaliată cu bronz la Mondialul din Germania, dar a cucerit şi trofeul Ligii Campionilor cu Gyor, fiind nominalizată în echipa ideală a competiţiei.

La masculin, au fost nominalizaţi Sander Sagosen (Norvegia), Nikola Karabatic (Franţa), Luka Cindric (Croaţia), Domagoj Duvnjak (Croaţia) şi Andy Schmid (Elveţia).