CSM și reacțiile la scandalurile care (nu) afectează justiția

47

Scandalul din cadrul DNA Ploiești, după ce mai multe înregistrări dintre inculpatul politician Vlad Cosma și procurori din cadrul parchetului prahovean au fost făcute publice și care au pus sub semnul întrebării modalitatea de obținere a probelor, fabricarea și, implicit, veridicitatea acestora privind inculparea unor politicieni, precum Sebastian Ghiță, a fost comentat în cursul săptămânii trecute, la Tîrgu Mureș, de două membre ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorii Gabriela Baltag și Evelina Oprina, prezente la bilanțul Curții de Apel.

“Nu putem să negăm că nu vedem și nu auzim aceste lucruri, este o chestiune care trebuie lămurită, fie că e lămurită administrativ, penal, disciplinar, nu știm, mecanismele sunt la îndemâna celor care au putere de decizie, Inspecția Judiciară a pornit deja verificările, rămâne să vedem care va fi demersul Parchetului General și care va fi demersul ministrului Justiției. Societatea românească trebuie să primească un răspuns, nu putem să spunem că lucrurile acestea nu s-au spus, nu e vorba de generalități pentru că sunt indicate chestiuni punctuale, iar aceste chestiuni punctuale trebuie verificate. Adevărul nu îl putem scoate la iveală decât făcând verificările corespunzătoare”, a declarat judecătorul Gabriela Baltag.
Membrul CSM a mai afirmat că magistrații din instanțe sunt îngrijorați, susținând însă că nu crede că este un fenomen, pentru că sunt oameni care își fac treaba cu mult devotament, profesionalism.
“Nu știm nici la domnii de la parchetul Ploiești ce s-a întâmplat în concret, nu facem niciun fel de acuzații, pentru un judecător, prezumția de nevinovăție este literă de lege până la capăt. Când avem vreo soluție, dacă este vreo soluție în materie penală definitivă. Niciun caz nu vrem să facem acuzații, dar nici nu vrem ca lucrurile să rămână nerezolvate, neclarificate”, a mai completat aceasta.

Cum mai arată câmpul tactic din Justiție

De asemenea, cele două reprezentante ale CSM ne-au răspuns la întrebarea referitoare la justiția – câmp tactic pentru serviciile secrete, respectiv acoperiții din justiție și cum pot fi protejate instanțele de lucrătorii în serviciile secrete care se infiltrează în rândul magistraților și nu numai.
“Ne întrebăm și noi zilele acestea dacă o mai fi câmpul tactic, dacă o fi fost vreodată printre noi. Este foarte important să dezlegăm și această chestiune, nu e deloc de negat, e foarte important după ce vor veni legile să vedem ce au rămas din propuneri, pentru că au fost propuneri formulate care să aducă o siguranță că nu pătrund alte elemente în sistemul judiciar decât cele care sunt dedicate sistemului judiciar și că nu fac servicii decât justițiabilului și nu altor servicii. Problema câmpului tactic este o problemă sensibilă, apărută în ultimii ani, pe care a privit-o cu reținere sistemul, dar pe care acum, probabil că își pune în fiecare zi tot mai multe întrebări și întrebările acestea trebuie să primească și răspunsuri. E foarte important să știm cine suntem și cine este lângă noi. Cred că 28 de ani erau suficienți pentru cei care au făcut altceva să se gândească să se ducă în altă parte. Cred că istoria le-a dat foarte mult timp și cumva trebuie să se hotărască”, a declarat Gabriela Baltag.
Evelina Oprina a admis că nu este un demers ușor. “La nivelul Consiliului Superior al Magistraturii au fost câteva inițiative, unele privite cu rezervă, dar vom continua în sensul acesta, așteptăm să se finalizeze procesul legislativ cu privire la legile justiției și vom vedea ce pârghii și mecanisme mai concrete avem apoi”, a punctat membrul CSM.
De asemenea, președintele Curții de Apel, judecătorul Andreea Ciucă a subliniat că: “Avem o seamă de propuneri însușite la comisie și care au trecut și prin plen, neatacate la Curtea Constituțională, apropo de chestiunea aceasta de verificare a oamenilor dintre noi, de lângă noi, pentru că, dacă au intrat, nu e normal să mai rămână, iar, dacă nu au intrat, cred că nu e normal să pătrundă printre noi”.
Vă reamintim că generalul SRI Dumitru Dumbravă a detonat bomba câmpului tactic din Justiție în 2015 când a spus, printre altele că: “Concret, dacă în urmă cu câțiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menținem interesul/atenția până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze”.

Ligia VORO

Post-ul CSM și reacțiile la scandalurile care (nu) afectează justiția apare prima dată în Zi-de-zi.ro, Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.