Cum a ajuns plaja de la Olimp să fie dată unui fost consilier local. Ce interesant: Tusac are terasă fix acolo!

180

D-ale Mangaliei: „iorguşisme” transferate de la un mandat la altul

Cum a ajuns plaja de la Olimp să fie dată unui fost consilier local. Ce interesant: Tusac are terasă fix acolo!

Sudul litoralului, mai exact Mangalia, a trăit 16 ani sub semnul lui Zanfir Iorguş. Nici acum nu a scăpat de „spectrul” fostului primar, de parcă acesta ar fi lăsat cu limbă de moarte să existe mici sau mari orgolii, conflicte ori veşnice afaceri ale consilierilor cu plaje, terase sau hoteluri (apropo, să fie sănătos, că încă e aici, să ateste tot ce a făcut de-a lungul carierei de administrator al unui municipiu atât de mare!).

Foşti consilieri din mandatele acestuia, actuali consilieri, prieteni sau duşmani ai lui Iorguş, toţi au avut şi au o pâine bună de mâncat şi în prezent, graţie unor practici „împământenite” în zonă în mandatele fostului primar. Şi finul lui, devenit între timp duşman, Claudiu Tusac (cel care i-a luat „caimacul” la alegeri, devenind primar după Iorguş) a perpetuat anumite practici. Doar că a schimbat anumiţi clienţi din trupa de şoc a Mangaliei. Unii dintre ei au devenit însă veşnici. Nu a contat că era mandatul lui Iorguş sau că era primar Tusac. Bunăoară, fostul consilier Dan Moldovan. Şi nu o duce rău nici în mandatul actualului primar, liberalul Radu Cristian.

Însă, pentru că la un moment dat Moldovan s-a războit (politic şi fix în momente-cheie, de campanie) cu Iorguş, Tusac nu a uitat şi i-a făcut „favoarea” de a-i închiria terasa de pe plaja Olimp. Închirierea cu pricina i-a prins bine inclusiv în 2016, când a reuşit să-şi menţină contractul cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral pentru plaja din Olimp, cea care „străjuieşte” complexul Panoramic- Belvedere (unităţi hoteliere pe care, apropo, le-a achiziţionat de dată recentă celebrul om de afaceri Mohhamad Murad).

Revenind la plaja de la Olimp, facem precizarea că la licitaţia de concesionare a contat mult în ochii ABADL faptul că „petentul” Dan Moldovan avea o terasă în chirie în perimetrul cu pricina. Acum, Dan Moldovan nu mai are în chirie terasa, iar asta pentru că ex-edilul Claudiu Tusac a închiriat-o altcuiva.

Din câte se pare, actualului preşedinte al PSD Mangalia, Neculai Tănase. În acte însă, aşa cum a ţinut să ne precizeze chiar liderul PSD Mangalia, firgurează o altă persoană! Chiar şi aşa, Tănase părea a fi extrem de bine pus la punct cu subiectul: „Aşa este, terasa nu mai este în chirie la domnul Moldovan. A fost schimbat chiriaşul, e vorba de un contract pe 1 an, care şi expiră în luna octombrie a acestui an. Dar nu eu sunt cel care a închiriat, este o firmă a altcuiva. Este o firmă administrată de domnul Doru Florescu”, ne-a declarat Neculai Tănase.

Interesant că de un an de zile, deşi a câştigat plaja în anumite condiţii (ca având şi terasă!), Dan Moldovan este în continuare „jupân” de plajă. Dar fără terasă… Probabil, până la viitoarea licitaţie. Între timp, facem precizarea că aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă şi cu hotelurile din imediata vecinătate – cumpărate de Mohhamand Murad cu mare tam-tam, dar şi cu promisiunea că vor fi renovate, modernizate şi redate circuitului turistic. Momentan, nu se petrece nimic cu ele.

Alexandra CUCU

Vezi şi:

https://www.replicaonline.ro/ce-teapa-mohammad-murad-s-a-impaunat-in-sudul-litoralului-cu-un-complex-hotelier-de-renume-dar-fara-plaja-325271/