Cum a fost pedepsit un patron de amanet care a cumpărat un sac de telefoane furate. Din 80 de celulare de ultimă generaţie, Poliţia a mai recuperat 13

105

George Paraschiv a ajuns în vizorul legii după ce a fost de acorrd să cumpere, în februarie 2016, telefoane despre care ştia că sunt furate. Celularele fuseseră sustrase de trei indivizi, dintr-un magazin Altex din Vaslui. Potrivit autorităţilor, hoţii au furat nu mai puţin de 92 de telefoane mobile de ultimă generaţie.

După câteva zile, Paraschiv a cerut casei de amanet pe care o deţinea un împrumut de 30.000 de lei, pentru a cumpăra 80 dintre telefoanele. Tranzacţia a avut loc pe şoseaua de centură a Iaşului, acolo unde hoţii s-au întâlnit cu Paraschiv şi cu un angajat al casei de amanet a acestuia. Ulterior, celularele au fost depozitate fie în sediul firmei de amanet, fie la proprietatea lui Paraschiv.

Până ca autorităţile să intre pe fir, Paraschiv a vândut 67 de telefoane mobile, doar 13 fiind găsite la percheziţii şi restituite magazinului Altex.

„Cunoaşterea de către inculpat a provenienţei ilicite a telefoanelor mobile resultă din diferite împrejurări de fapt, cum ar fi: clandestinitatea vânzării (deşi era administrator al unei case de amanet a vândut în mod clandestin bunurile, respectiv pe site de vânzări online fără documente fiscale), preţul exagerat de redus cu care este oferit spre vânzare, precum şi imposibilitatea evidentă ca făptuitorul să deţină in mod legal respectivul bun (nu avea acte de provenienţă)”, au precizat judecătorii ieşeni.