Cum şi-au bătut joc autorităţile de imobilele Casei Regale: ce s-a ales de Castelul din Mamaia, Palatul Regal din Constanţa şi mai multe vile

86

Poveşti de la malul mării

Cum şi-au bătut joc autorităţile de imobilele Casei Regale: ce s-a ales de Castelul din Mamaia, Palatul Regal din Constanţa şi mai multe vile

Odată cu trecerea în neființă a lui Mihai I – ultimul rege al României, pot fi trecute în revistă și legăturile Casei Regale a României cu orașul Constanța. De precizat că unele dintre cele mai importante monumente istorice de la malul mării, au aparținut Casei Regale, iar după naționalizarea acestora, li s-au schibat destinațiile. Este vorba despre 2 palate și mai multe vile. Cât de mult au iubit înaintașii aceste locuri, în care au lăsat adevărate monumente istorice, și cât de mult și-au bătut joc autoritățile locale de ele, lăsându-le în paragină pe unele, înstrăinându-le pe altele. Cea mai importantă clădire, situată în centrul stațiunii Mamaia, face obiectul unui mega dosar penal, care se judecă încă în instanță.

Potrivit directorului Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu, toți membrii familiilor regale din România au fost atrași de această zonă costieră, de orașul Constanța și de mare, în general. Chiar și Regele Mihai venea să călărească pe plajele care, în acea vreme, erau pustii.

”Viitorul Rege Mihai, în copilărie venea destul de des la Mamaia, pentru că avea reședința regală aici și se simțea foarte bine aici. Familia Regală, în general, s-a simțit foarte legată de mare. Mihai a copilărit aici și i s-a insuflat din partea familiei această iubire pentru Constanța. Ca atare, a venit aici de mic copil, unde îi plăcea să călărească, la fel ca și Regina Maria. Trebuie să ne gândim ce rare erau aici casele și hotelurile. Mihai a avut amintiri dintre cele mai calde, legate de mare, de familie și de orașul Constanța. Aici a învățat să și iubească oamenii locului, pe care, dealtfel, toți membrii Familiei Regale i-au iubit. Când ieșeau, mergeau cu foarte puțină escortă, pentru că erau iubiți de constănțeni și nu aveau de ce să se teamă”, a declarat, pentru ”Replica”, Doina Păuleanu

Revenind la clădirile istorice care au aparținut Casei Regale, una dintre acestea, care datează de la începutul secolului trecut, reprezintă Palatul Regal, care se remarca printr-o arhitectură specifică, cu turnul decorativ amplasat pe axul central al cladirii. În momentul de față, în clădirea aflată la intrarea în zona peninsulară, funcționează Tribunalul Comercial. Din păcate, multe elemente de decor ale clădirii au dispărut, în urma renovărilor la care a fost supusă.

Orice constănțean cunoaște Castelul Regal din Stațiunea Mamaia. Acesta a fost construit în 1923, având o arhitectură specific mediteraneană, devenind reședința de vară a reginei Maria. Din păcate, acum castelul se află într-o stare avansată de degradare. În timp ce clădirea istorică e pe cale să se dărâme, sub povara anilor și a ignoranței autorităților care nu s-au îngrijit de aceasta, în instanță se dezbat probeleme legate de vânzarea terenului, cu tot cu clădire, la un preț de nimic, într-un dosar instrumentat de DNA.

Potrivit procurorilor, terenul și clădirea au fost vândute, în perioada 2013-2014, unei firme. DNA arată că, în octombrie 2004, fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a vândut la un preţ derizoriu de 23,56 euro/m.p., a terenului în suprafaţă de 15.465,91 m.p., în condițiile în care un metru pătrat în acea zonă și în acel an se vindea cu 200 – 300 de euro. Mai exact, numai terenul, fără clădirea fostului castel regal, a fost vândut cu aproximativ 370.000 de euro. Paguba provocată în urma tranzacției a fost stabiliotă la 1.104.884,16 euro.

Actualmente, castelul Reginei Maria este căutat de turiști numai vara, doar pentru piscina din curte și pentru evenimentele mondene estivale care au loc aici.

O altă clădire istorică ce a aparținut Casei Regale este ”Cuibul Reginei”, o vilă construită la capătul Danei nr 1 din Portul Constanța, de inginerul Anghel Saligny, inaugurată în 1911 și care avea să deservească Reginei Elisabeta ca loc de relaxare și de întâlnire cu oaspeții. Chiar și țarul Rusiei din acea vreme a fost găzduit în acel imobil, la invitația Regelui Carol I. Vila avea formă simplă, un fel de vapor. La parter se aflau camerele gărzii, iar la etaj camerele Reginei şi un salon pentru oaspeţi. Deasupra etajului a fost amenajată o terasă de unde Regina privea navele ce soseau în port. După moartea Reginei Elisabeta, vila a fost abandonată, în 1927 a fost aproape distrusă de un incendiu. În anul 1928 vila a fost reconstruită, la ordinul Regiei Maria, însă era mult diferită de construcția inițială. După venirea la putere a regimului comunist, vila a fost folosită ca depozit, iar o parte din ea a fost demolată. A fost reconstruită după 1990, însă construcția nu mai avea nimic comun cu vila inițială. A fost transformată, ulterior, în Muzeul Portului Constanţa.

În ceea ce privește restul clădirilor Casei Regale, multe au fost demolate, altele au ajuns niște ruine lipsite de interes, mai ales pentru autorități. În schimb, alte clădiri aparținând aceleiași Case Regale, aflate acum pe teritoriul Bulgariei, au fost foarte bine conservate și reprezintă adevărate obiective turistice, cum ar fi Castelul Reginei Maria de la Balchik, similar celui din Mamaia, exploatat la maxim din punct de vedere turistic.

Daniel ALBU