Custodele Coroanei Române: Defunctul sultan al Omanului – unul dintre cei mai influenţi promotori ai păcii în regiune

13
Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu subliniază că sultanul Omanului, Qaboos bin Said al-Said, decedat vineri seara, ''a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai lumii musulmane, cu o domnie care s-a întins pe o jumătate de secol''.

"Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au aflat cu tristeţe despre decesul Sultanului Omanului, Qaboos bin Said. Majestatea Sa Defunctă a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai lumii musulmane, cu o domnie care s-a întins pe o jumătate de secol. Sultanul Qaboos a absolvit Academia Regală Militară Sandhurst din Marea Britanie şi a urcat pe tronul Sultanatului Oman în anul 1970. În cele cinci decenii de domnie, suveranul s-a remarcat drept unul dintre cei mai influenţi promotori ai păcii în regiune, iar ţara sa a cunoscut un extraordinar proces de modernizare şi dezvoltare" - este mesajul postat sâmbătă pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.

Conform sursei citate, Custodele Coroanei a trimis sâmbătă dimineaţă, în numele Casei Regale a României, o scrisoare noului suveran al Sultanatului Oman, Majestatea Sa Sultanul Haitham bin Tariq al Said.

Sultanul Omanului, Qaboos bin Said al-Said, a decedat vineri seara la vârsta de 79 de ani, au anunţat media oficiale din Oman, fiind declarate trei zile de doliu naţional, transmite Reuters.

Sâmbătă, Haitham bin Tariq al-Said, vărul sultanului Qaboos bin Said al-Said, a depus jurământul în calitate de nou suveran al Omanului, a anunţat guvernul de la Muscat, potrivit AFP. Noul sultan al Omanului s-a angajat să continue politica externă de ''non-ingerinţă'' a predecesorului său. "Vom continua calea trasată de defunctul sultan", a declarat Haitham bin Tariq în primul său discurs, transmis la televiziunea de stat. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)

 

Citiţi şi:

 

* Preşedintele Iohannis transmite condoleanţe la moartea sultanului Omanului