Dancă: Decizia CCR pe Codul penal – încă o lovitură pentru ultraşii PSD ce vor să încalece Justiţia

32

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, susţine că decizia CCR în cazul modificărilor propuse la Codul penal reprezintă "încă o lovitură pentru ultraşii PSD care vor să încalece Justiţia". "Încă o lovitură pentru ultraşii PSD care vor să încalece Justiţia din România. Curtea Constituţională a admis parţial sesizarea de neconstituţionalitate privind modificările propuse la Codul penal, depusă de preşedintele României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Partidul Naţional Liberal şi ceilalţi colegi din Opoziţie. Era ultima piesă din pachetul de modificări propuse la legile Justiţiei şi legislaţia penală care urmăreşte să-i scape pe infractorii din PSD şi ALDE de anchete penale şi de puşcărie. Acum se vor întoarce în Parlament unde Partidul Naţional Liberal a cerut reluarea dezbaterilor atât la legile Justiţiei, cât şi la codurile penale şi punerea lor în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia, formulate tot la sesizarea PNL şi a preşedintelui României. Atunci când mulţi credeau că nu mai e nimic de făcut pentru a-i opri pe aceşti borfaşi să-şi facă legi după chipul şi asemănarea lor, Partidul Naţional Liberal a reuşit prin sesizarea Comisiei de la Veneţia să întoarcă aceste legi nocive din drumul lor care ne-ar putea scoate din rândul statelor Uniunii Europene. Încă nu e totul pierdut, luptăm până la capăt pentru o Românie normală şi europeană", a scris joi Dancă, pe Facebook. Curtea Constituţională a României a admis parţial, joi, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Judecătorii au stabilit, printre altele, că modificările aduse infracţiunilor de abuz în serviciu şi trafic de influenţă sunt neconstituţionale şi au respins contestaţiile cu privire la abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu; editor online: Magdalena Tănăsescu)