Daniel Barbu: Proiectul fundamental al A-WEB este acela de a transforma asociația într-o organizație de tip interguvernamental

193

Președintele Asociației Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB), Daniel Barbu, a declarat, vineri, că proiectul fundamental al A-WEB este transformarea într-o organizație de tip interguvernamental, care să promoveze democrația prin alegeri libere, corecte și transparente.

488537bb-dbb3-4690-bd8f-6ebb218c3693

"Proiectul fundamental, în această clipă, al Asociației Organismelor Electorale Mondiale este acela de a transforma asociația într-o organizație internațională de tip interguvernamental, ideea fiind că statele se pot asocia, în vederea promovării democrației. Nu există încă nicio organizație de acest tip, care să aibă ca unic obiectiv — sigur, există obiective secundare, inclusiv la Națiunile Unite — dar organizație internațională care să aibă obiectivul de a promova democrația prin alegeri libere, corecte și transparente nu există. Proiectul pentru următorii doi ani, fără îndoială, este acesta: de a da o mai mare vizibilitate, pondere internațională organizației", a precizat Barbu, într-o declarație acordată presei cu ocazia unei conferințe internaționale organizate la Palatul Parlamentului de către A-WEB și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Pe de altă parte, Daniel Barbu a atras atenția că organismele electorale au un statut ambiguu, deoarece ele nu sunt nici organisme ale puterii de stat — chiar dacă sunt finanțate de Guvern — și nu fac parte nici din societatea civilă.

"Soluția pe care o văd este ca printr-un tratat internațional guvernele să se angajeze să promoveze democrația, prin intermediul autorităților, organismelor, comisiilor naționale de organizare a alegerilor. Altfel, noi nu am avea nicio treabă cu ceea ce convin guvernele să facă, pentru că nu suntem instituție în subordinea sau în coordonarea Guvernului", a explicat el.

Totodată, în discursul rostit în debutul conferinței internaționale cu tema 'Cum numărăm și cum interpretăm voturile: utilizarea tehnologiei pentru consolidarea transparenței proceselor electorale', Daniel Barbu a lansat invitaților două teme de reflecție privind misiunea organismelor de management electoral: una vizând natura acestora, cealaltă referindu-se la echilibrul dintre mijloacele și scopurile lor.

În acest sens, Daniel Barbu a subliniat că, oricât de diversă ar fi natura autorităților de management electoral, funcția lor comună le obligă să aibă o poziție unică în ce privește conceptul instituțional și situația politică.

"Chiar atunci când aceste entități sunt finanțate de către guvern, direct sau prin intermediul Parlamentului, ele nu sunt agenții de stat, cu excepția câtorva cazuri. Pe de altă parte, însă, nu aparțin societății, nu sunt asociații de cetățeni. Prin urmare, trebuie să păstreze distanța față de societate, pentru că misiunea lor este să extragă din societate voința politică a acesteia și să o prezinte sub formă de rezultate electorale măsurabile. Prin urmare, organismele noastre sunt în același timp exterioare statului și exterioare societății. Se află undeva la mijloc", a spus Barbu.

Abordând cea de-a doua temă, el a arătat că de multe ori discuțiile se concentrează la nivelul tehnologiei, dar că nu trebuie scăpată din vedere finalitatea procesului electoral, acela de a forma reprezentări naționale, care sunt baza guvernelor viitoare.

"Nu putem să fim mulțumiți, în ziua de după alegeri, că totul a mers bine, că nu au fost fraude, că a existat transparență totală, iar voturile au fost numărate în mod corect. (...) Mai avem oare o altă misiune, între alegeri? Unii dintre noi, da. De exemplu, organizația mea, AEP, gestionează și problema finanțării partidelor politice. Prin urmare, într-un fel, trebuie să monitorizăm, să ținem sub observație viața partidelor politice, cel puțin în ce privește finanțarea publică și felul în care se fac cheltuielile. Dar putem face mai mult? Putem să ne sporim credibilitatea față de societatea națională, transformând viața politică nu doar într-un moment al alegerilor, ci și într-un domeniu în care oamenii să aibă mai multă încredere decât astăzi", a exemplificat Barbu.

Barbu a subliniat că nu are răspuns la aceste întrebări, dar că își dorește ca ele să devină teme de reflecție, iar răspunsurile comune să contribuie la îndeplinirea misiunii principale: prezervarea și sporirea democrației în țările membre A-WEB.

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Daniel Barbu, a preluat, joi, conducerea A-WEB, pentru un mandat de doi ani.

AGERPRES/ (A — autor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)