Debitul Dunării, sub mediile multianuale ale lunilor septembrie şi octombrie

15
Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creştere uşoară în următoarele zile până la valoarea de 2.400 metri cubi/secundă (mc/s), situându-se însă sub mediile multianuale ale lunilor septembrie (3.800 mc/s) şi octombrie (3.850 mc/s), arată prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), emisă pentru perioada 28 septembrie - 5 octombrie 2019.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere, exceptând a doua parte a intervalului, când, pe sectorul Gruia - Tulcea, vor fi în uşoară creştere.

În ceea ce priveşte prognoza pe râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare, exceptând în primele două zile ale intervalului cursurile inferioare ale râurilor mari din estul şi din vestul ţării, unde vor fi în creştere datorită propagării şi cursurile lor superioare şi mijlocii unde vor fi în scădere.

Pe toată durata intervalului de prognoză sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri din zonele de deal şi de munte, datorită precipitaţiilor prognozate şi propagării.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)