Douăzeci de state din UE, inclusiv România, vor participa la crearea Biroului Procurorului Public European

13

Douăzeci de state membre ale Uniunii Europene, printre care și România, au convenit joi să participe la crearea unui 'Parchet european' specializat în combaterea fraudelor legate de TVA și de fondurile europene, transmite Reuters.

623dee1b-f08d-4e33-a348-6649ca6ce69d

Biroul Procurorului Public European (EPPO) va avea sediul la Luxemburg și se va ocupa de cazurile transfrontaliere pe care adesea procurorii naționali le consideră dificil de urmărit. Se estimează că EPPO va fi operațional începând din anul 2020.

Concret, EPPO va avea un birou central în Luxemburg, care îi va reuni pe procurorii europeni (câte unul pentru fiecare stat membru participant), dar va avea și o structură descentralizată, cu ''procurori europeni delegați'' în statele membre. Parchetul va viza îndeosebi fraudele în cazul fondurilor structurale europene și va avea de asemenea competențe în ce privește depistarea fraudelor transfrontaliere cu TVA, pentru sume ce depășesc 10 milioane de euro. Potrivit Comisiei Europene, autoritățile publice din statele membre pierd anual venituri de cel puțin 50 miliarde de euro din TVA din cauza acestui timp de fraude.

''A fost nevoie 20 de ani pentru a face acest birou și, deși el nu este deocamdată un FBI european, acesta este totuși un pas important'', a menționat organizația Transparency International într-o declarație.

Țările care nu au semnat joi acordul privind crearea EPPO sunt Danemarca, Irlanda, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Suedia și Ungaria, dar ele se pot alătura ulterior în orice moment acestei inițiative. Această procedură europeană a cooperării consolidate permite surmontarea opoziției unor state din UE în domenii care nu sunt exclusiv de competență comunitară, autorizând un grup de țări membre să adopte decizii care nu se aplică decât în cazul lor, chiar dacă alte state pot să li se alăture ulterior.

La 5 octombrie, Parlamentul European a aprobat un text în baza căruia 20 de țări membre ale Uniunii Europene vor participa începând din anul 2020 în cadrul acestui ''Parchet european'' specializat în combaterea fraudelor legate de TVA și de fondurile structurale europene.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat în luna septembrie că EPPO ar trebui să aibă printre responsabilitățile sale și urmărirea cazurilor de terorism transfrontalier.

AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruștei)