Emoții pentru candidați. Începe Bac-ul de toamnă

60

Astăzi se dă startul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2018. Primele probe sunt de această dată cele scrise, care vor avea loc în această săptămână, urmând ca cele orale să fie susținute săptămâna viitoare.

Foto arhiva

„La această sesiune s-au înscris 1064 de candidați, 700 din promoția curentă și 364 din promoțiile anterioare, 30 fiind elevi care au susținut corigențele și 70 de reînscriși”, a declarat Oana Bărbuț, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar.

Prima probă de astăzi, cu începere la ora 9, este la limba română. Marți urmează limba maternă, miercuri proba la istorie sau matematică și joi proba la alegere a profilului și specializării. Competențele orale se susțin între 24 și 27 august, iar primele rezultate la probele scrise sunt așteptate pe 1 septembrie, până la ora 12.

Anunțuri publicitare