EURO 2020: Calendarul meciurilor de la Campionatul European de Fotbal

3
Cea de-a XVI-a ediţie a turneului final al Campionatului European de Fotbal - EURO 2020, organizat de UEFA, se va derula în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021, pentru prima oară în mai multe oraşe de pe continent, în total 11: Amsterdam (Ţările de Jos), Baku (Azerbaidjan), Bucureşti (România), Budapesta (Ungaria), Copenhaga (Danemarca), Glasgow (Scoţia), Londra (Anglia), München (Germania), Roma (Italia), Sevilla (Spania) şi Sankt Petersburg (Rusia), conform www.frf.ro.

Formatul de desfăşurare a turneului final însumează 51 de meciuri. Perioada turneului este de 31 de zile.

Tragerea la sorţi pentru turneul final a avut loc la Bucureşti, la 30 noiembrie 2019. Cele 24 de echipe au fost împărţite în patru urne, astfel: urna 1 - Belgia, Italia, Anglia, Germania, Spania şi Ucraina; urna 2 - Franţa, Polonia, Elveţia, Ţările de Jos, Rusia şi Croaţia; urna 3 - Portugalia, Austria, Danemarca, Turcia, Suedia şi Cehia; urna 4 - Finlanda, Ţara Galilor şi cele patru câştigătoare ale barajelor de calificare (Macedonia de Nord, Scoţia, Slovacia, Ungaria), menţionează site-ul www.uefa.com.

Componenţa Grupelor EURO 2020

Grupa A: Italia, Elveţia, Turcia, Ţara Galilor - se dispută la Roma (Italia) şi Baku (Azerbaidjan).

Grupa B: Belgia, Danemarca, Finlanda şi Rusia - se dispută la Sankt Petersburg (Rusia) şi Copenhaga (Danemarca).

Grupa C: Austria, Ţările de Jos, Macedonia de Nord, Ucraina - se dispută la Amsterdam (Ţările de Jos) şi Bucureşti (România).

Grupa D: Croaţia, Cehia, Anglia, Scoţia - se dispută la Londra (Anglia) şi Glasgow (Scoţia).

Grupa E: Polonia, Slovacia, Spania, Suedia - se dispută la Sevilla (Spania) şi Sankt Petersburg (Rusia).

Grupa F: Franţa, Germania, Ungaria, Portugalia - se dispută la München (Germania) şi Budapesta (Ungaria).

Se califică în optimile de finală echipele clasate pe primele două poziţii în grupe şi patru dintre cele mai bine situate echipe de pe locul al treilea din fiecare grupă.

Departajarea echipelor se va face după reguli bine stabilite. Dacă două sau mai multe echipe au acelaşi punctaj după ce toate meciurile din grupă s-au jucat, se vor aplica următoarele departajări:
1. Numărul mai mare de puncte obţinute dintre echipele aflate la departajare;
2. Golaverajul superior dintre echipele aflate la departajare;
3. Numărul mai mare de goluri înscrise dintre echipele aflate la departajare. Dacă după primele trei criterii echipele sunt tot la egalitate, diferenţa se va face cu ajutorul meciurilor directe între echipele aflate la departajare;
4. Dacă şi după acest criteriu echipele sunt tot la egalitate, se vor aplica criteriile 5-9;
5. Golaverajul superior din toate meciurile grupei;
6. Numărul mai mare de goluri din toate meciurile grupei;
7. Dacă doar două echipe se află la departajare şi sunt la egalitate după primele şase criterii, dar şi după ce s-au întâlnit în ultima etapă a grupei, se vor organiza lovituri de departajare (acest criteriu nu se aplică dacă mai mult de două echipe sunt la departajare);
8. Metoda fair play-ului (un punct pentru un singur cartonaş galben, trei puncte pentru un cartonaş roşu, ca şi consecinţă a primirii a două cartonaşe galbene, trei puncte pentru un cartonaş roşu direct, patru puncte pentru un cartonaş roşu direct, după ce jucătorul mai avea un cartonaş galben);
9. Poziţia în clasamentul general al calificărilor europene.

Cele mai bune patru echipe de pe locul trei sunt determinate după următoarele criterii:
1. Numărul mai mare de puncte obţinute;
2. Golaverajul superior;
3. Numărul mai mare de goluri înscrise;
4. Metoda fair play-ului;
5. Poziţia în clasamentul UEFA.

Meciurile de la turneul final

Faza grupelor:
11 iunie, Grupa A: Turcia - Italia (ora 22.00, Roma)

12 iunie, Grupa A: Ţara Galilor - Elveţia (ora 16.00, Baku)
12 iunie, Grupa B: Danemarca - Finlanda (ora 19.00, Copenhaga)
12 iunie, Grupa B: Belgia - Rusia (ora 22.00, Sankt Petersburg)

13 iunie, Grupa D: Anglia - Croaţia (ora 16.00, Londra)
13 iunie, Grupa C: Austria - Macedonia de Nord (ora 19.00, Bucureşti)
13 iunie, Grupa C: Ţările de Jos - Ucraina (ora 22.00, Amsterdam)

14 iunie, Grupa D: Scoţia - Cehia (ora 16.00, Glasgow)
14 iunie, Grupa E: Polonia - Slovacia (ora 19.00, Sankt Petersburg)
14 iunie, Grupa E: Spania - Suedia (ora 22.00, Sevilla)

15 iunie, Grupa F: Ungaria - Portugalia (ora 19.00, Budapesta)
15 iunie, Grupa F: Franţa - Germania (ora 22.00, München)

16 iunie, Grupa B: Finlanda - Rusia (ora 16.00, Sankt Petersburg)
16 iunie, Grupa A: Turcia - Ţara Galilor (ora 19.00, Baku)
16 iunie, Grupa A: Italia - Elveţia (ora 22.00, Roma)

17 iunie, Grupa C: Ucraina - Macedonia de Nord (ora 16.00, Bucureşti)
17 iunie, Grupa B: Danemarca - Belgia (ora 19.00, Copenhaga)
17 iunie, Grupa C: Ţările de Jos - Austria (ora 22.00, Amsterdam)

18 iunie, Grupa E: Suedia - Slovacia (ora 16.00, Sankt Petersburg)
18 iunie, Grupa D: Croaţia - Cehia (ora 19.00, Glasgow)
18 iunie, Grupa D: Anglia - Scoţia (ora 22.00, Londra)

19 iunie, Grupa F: Ungaria - Franţa (ora 16.00, Budapesta)
19 iunie, Grupa F: Portugalia - Germania (ora 19.00, München)
19 iunie, Grupa E: Spania - Polonia (ora 22.00, Sevilla)

20 iunie, Grupa A: Italia - Ţara Galilor (ora 19.00, Roma)
20 iunie, Grupa A: Elveţia - Turcia (ora 19.00, Baku)

21 iunie, Grupa C: Macedonia de Nord - Ţările de Jos (ora 19.00, Amsterdam)
21 iunie, Grupa C: Ucraina - Austria (ora 19.00, Bucureşti)
21 iunie, Grupa B: Rusia - Danemarca (ora 22.00, Copenhaga)
21 iunie, Grupa B: Finlanda - Belgia (ora 22.00, Sankt Petersburg)

22 iunie, Grupa D: Cehia - Anglia (ora 22.00, Londra)
22 iunie, Grupa D: Croaţia - Scoţia (ora 22.00, Glasgow)

23 iunie, Grupa E: Slovacia - Spania (ora 19.00, Sevilla)
23 iunie, Grupa E: Suedia - Polonia (ora 19.00, Sankt Petersburg)
23 iunie, Grupa F: Germania - Ungaria (ora 22.00, München)
23 iunie, Grupa F: Portugalia - Franţa (ora 22.00, Budapesta)

Primele două clasate din fiecare grupă şi patru echipe de pe locul trei se vor califica în faza următoare.

24 şi 25 iunie - pauză

Optimile de finală:
26 iunie, 1: 2A - 2B (ora 19.00, Amsterdam)
26 iunie, 2: 1A - 2C (ora 22.00, Londra)

27 iunie, 3: 1C - 3D / E / F (ora 19.00, Budapesta)
27 iunie, 4: 1B - 3A / D / E / F (ora 22.00, Sevilla)

28 iunie, 5: 2D - 2E (ora 19.00, Copenhaga)
28 iunie, 6: 1F - 3A / B / C (ora 22.00, Bucureşti)

29 iunie, 7: 1D - 2F (ora 19.00, Londra)
29 iunie, 8: 1E - 3A / B / C / D (ora 22.00, Glasgow)

30 iunie şi 1 iulie - pauză

Sferturi de finală:
2 iulie, Sfert 1: Câştigătoarea optimii 6 - Câştigătoarea optimii 5 (ora 19.00, Sankt Petersburg)
2 iulie, Sfert 2: Câştigătoarea optimii 4 - Câştigătoarea optimii 2 (ora 22.00, München)

3 iulie, Sfert 3: Câştigătoarea optimii 3 - Câştigătoarea optimii 1 (ora 19.00, Baku)
3 iulie, Sfert 4: Câştigătoarea optimii 8 - Câştigătoarea optimii 7 (ora 22.00, Roma)

4 şi 5 iulie - pauză

Semifinale:
6 iulie, Semifinala 1: Câştigătoarea sfertului 2 - Câştigătoarea sfertului 1 (ora 22.00, Londra)

7 iulie, Semifinala 2: Câştigătoarea sfertului 4 - Câştigătoarea sfertului 3 (ora 22.00, Londra)

8, 9, 10 iulie - pauză

Finala:
11 iulie, Câştigătoarea semifinalei 1 - Câştigătoarea semifinalei 2 (ora 22.00, Londra)

AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Ionela Gavril)