Europarlamentarul Victor Negrescu, ales vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni

104

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat duminică, 16 octombrie, că a fost ales vicepreședinte la nivel european al Partidului Socialiștilor Europeni, în cadrul Congresului ce a avut loc în această săptămână la Berlin. 

Este o reușită ca un reprezentant al Partidului Social Democrat să ajungă să ocupe o responsabilitate atât de importantă, la nivelul familiei social-democrate europene. Doresc să-i mulțumesc pentru sprijin și încredere președintelui Marcel Ciolacu. PSD a revenit în familia social-democrată europeană și contează astăzi, cu adevărat, în plan european”, a scris Victor Negrescu, pe Facebook.

Președintele Partidului Socialiștilor Europeni va fi Stefan Löfven, fost premier suedez, iar liderul grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe Garcia Perez, a fost aleasă vicepreședinte.

Sprijinul pentru România este dovedit și prin includerea solicitării ca țara noastră să fie primită în spațiul Schengen, în rezoluția aprobată în cadrul Congresului PES de toate partidele social-democrate europene, pe care am avut bucuria să o prezint în cadrul reuniunii.

Împreună cu mii de militanți din Partidul Social Democrat și cu colegii mei din PES activists Romania, cărora le mulțumesc pentru sprijinul oferit de-a lungul timpului, contribuim de aproape 16 ani la construcția unei voci puternice a social-democrației românești în plan european, milităm pentru o participare mai activă la dezbaterile internaționale și doctrinare și la popularizarea activității Party of European Socialists și a familiei noastre politice în România”, a transmis europarlamentarul social-democrat.

CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu cancelarul Germaniei / Ce i-a transmis liderul PSD lui Olaf Scholz

Sursă foto: Victor Negrescu / Facebook

Articolul Europarlamentarul Victor Negrescu, ales vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni apare prima dată în Main News.

Source: New feed