Festivalul Medieval din Cetatea de Scaun s-a deschis oficial cu salutul ordinelor militare prezente, dar și cu mesaje ale autorităilor din Suceava, Soroca și Podkarpackie. Flutur: Ștefan cel Mare adună și unește

26

Festivalul de Artă Medievală care se
desfășoară anual în Cetatea de Scaun a Sucevei a ajuns la a XIII-a ediție și a
debutat, oficial, vineri după amiaza cu salutul ordinelor militare prezente la
această manifestare, dar și al autorităților din Suceava, Soroca și Podkarpackie.

Cei peste 500 de participanți au defilat și au
transmis salutul lor, iar coordonatorul Festivalului de Artă Medievală,
directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a citit hrisovului emis cu prilejul
celei de-a XIII-a ediții a acestui festival.

Președintele Consiliului Județean Suceava,
Gheorghe Flutur și primarul Sucevei, Ion Lungu, au transmis mesaje de bun venit
participanților și spectatorilor.

Gheorghe Flutur: Cred că trebuie să aducem aminte românilor mai des că Suceava a fost capitala Moldovei

Gheorghe Flutur a declarat deschisă această
ediție a Festivalului de Artă Medievală din Cetatea de Scaun a Sucevei arătând
că acesta devine cel mai mare festival de gen din România în momentul față.

El a mulțumit celor 504 participanți la
festival veniți din toate colțurile țării, din Serbia, din Ucraina, din
Republica Moldova pentru că „Ștefan cel Mare adună și unește”.

„Spiritul lui îl simțim și trăiește și astăzi.
Dacă în urmă cu mai bine de o lună, în 2 iulie, se comemora și se mergea în
pelerinaj la mormântul marelui Ștefan la Putna, astăzi, Cetatea de Scaun este
plină. Cetate care aproape 200 de ani a fost capitala Moldovei. Cred că trebuie
să aducem aminte românilor mai des că Suceava a fost capitala Moldovei”, a spus
Flutur.

El a subliniat că astăzi Suceava este capitala
culturală a Moldovei și a României întregi pentru un eveniment de această
ținută.

„Eu vă felicit pe cei care aveți curajul, aveți
răbadarea să veniți în aceste straie de epocă, se ne aduceți aminte de vremurile
de altă dată, să legați prietenii, să transmiteți un mesaj de unitate”, a mai
spus Flutur.

Totodată, el a felicitat prezența la Suceava a
președintelui raionului Soroca, Ghenadii Muntean și a reprezentantului regiunii
Podkarpackie, înfrățită cu Suceava, Adam Drozd.

Gheorghe Flutur a mulțumit sucevenilor că vin
în număr atât de mare la acest festival, menționând că numai joi seara, la
Parada cu făclii au fost pe străzile Sucevei 30.000 de oameni care au așteptat
parada, apreciind că „a fost ceva extraordinar”.

„Noi, Suceava, ne recâștigăm această capitală
culturală pe deplin”, a declarat Flutur.

Ion Lungu: Chiar dacă astăzi nu mai suntem capitala Moldovei, capitală din punct de vedere cultural, medieval, cu siguranță suntem și vrem să rămânem așa

La rândul său, primarul Sucevei, Ion Lungu, a
spus că este o bucurie deosebită să fie prezent la deschiderea ediției a XIII-a
a festivalului mai ales că a fost prezent la toate edițiile și crede că va fi
cea mai reușită ediție.

Primarul a salutat prezența invitaților din
Republica Moldova și Polonia și a subliniat că în ceea ce privește Soroca, pe
un proiect european inițiat de municipiului Suceava „Perle Medievale” au fost
reabilitate și cetățile surori, Soroca și Hotin.

„Astăzi am ajuns la statutul de festival
internațional. Aseară, a fost un eveniment deosebit, așteptat de suceveni. E un
lucru care marchează istoria orașului nostru, care ne pune în valoare. Chiar
dacă astăzi nu mai suntem capitala Moldovei, capitală din punct de vedere
cultural, medieval, cu siguranță suntem și vrem să rămânem așa”, a spus Lungu.

El și-a exprimat „toată convingerea” că
festivalul va crește de la an la an.

Lungu l-a felicitat pe directorul Muzeului
Bucovinei, Emil Ursu, pentru efortul depus în organizarea acestui festival
subliniind că „este cel mai important eveniment cultural al municipalității”.

Primarul a spus că autoritățile sucevene au
reușit să revigoreze activitatea de turism, iar festivalul medieval este unul
dintre factorii care au contribuit la aceasta.

Președintele Consiliului Raional Soroca, Ghenadie Muntean, a spus că este onorat că o trupă din Soroca participă la cel mai mare festival medieval din România.

„Este o frumoasă tradiție. De la an la an se
observă o creștere a numărului participanților”, a spus Muntean.

El și-a exprimat încrederea că acest festival
va avea un parcurs bun și a subliniat că Cetatea de Scaun a Sucevei este
recunoscută deja în mai multe zone, iar festivalul are o anvergură
internațională.

Și reprezentantul regiunii poloneze Podkarpackie,
Adam Drozd, a salutat organizarea acestui festival medieval important. El a
transmis că regiunea poloneză continuă colaborarea intensă cu județul Suceava
și că un proiect comun, Via Transcarpatia, urmează să fie pus în aplicare.

Festivalul Medieval a început, joi seara, cu
parada cu făclii care s-a desfășurat pe traseul Obicini-Cetatea de Scaun.

De menționat este că la intrarea pe platoul Cetății de Scaun sunt amplasate mai multe tarabe de unde se pot achiziționa diverse obiecte artizanale sau preparate, dar sunt amenajate și terase.(T.B.)

The post Festivalul Medieval din Cetatea de Scaun s-a deschis oficial cu salutul ordinelor militare prezente, dar și cu mesaje ale autorităilor din Suceava, Soroca și Podkarpackie. Flutur: Ștefan cel Mare adună și unește appeared first on NewsBucovina.