Firea anunță că va propune în Guvern reintroducerea gratuității pe tren pentru studenți

50

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat duminică, 12 iunie, că va propune în Guvern reintroducerea gratuității pe tren pentru studenți. Într-o postare pe Facebook, ministru a precizat că a avut o întâlnire cu reprezentanții tinerilor din România în cadrul căreia s-au discutat mai multe subiecte, inclusiv cel al taberelor. 

„Am vrut neapărat să discutăm subiectul taberelor, mai ales că în curând și studenții intră în vacanță. Avem în dezbatere publică proiectul pentru acest an și am anunțat deja o majorare a numărului de locuri, de la 2.300 până la 3.500, mai mult decât anul trecut. Mi-aș fi dorit resurse și pentru majorarea sumei pentru mesele zilnice din tabere care acum este 52 de lei/zi pentru fiecare student. Un pacient dintr-un spital sau un copil dintr-un centru de plasament mănâncă zilnic trei mese cu 22 lei, sumele fiind dublate în acest an de Guvern (…)

Voi propune chiar să îndreptăm nedreptatea din ultimii doi ani când s-a renunțat la biletele gratuite la transportul cu trenul. Nu a fost nici un fel de pomană, iar tinerii știu bine cât de utilă a fost măsura. Nu am auzit reacții, iar măsura nedreaptă a fost acceptată fără cuvinte multe”, a precizat Firea, între altele.

De asemenea, pe lângă majorarea numărului de locuri în taberele studențești, ministrul Familiei a precizat că va crește și numărul de serii, de la 4 la 6, o dată cu majorarea numărului de locuri.

„Reprezentații ministerului vor verifica toate firmele care câștigă contracte pentru taberele studențești și care trebuie să ofere exact ce au promis. Nu vreau ca studenții care merg în tabere să mai fie cazați în condiții proaste.

Împreună cu studenții ne organizăm ca în vacanța de iarnă să existe tabere! Am stabilit formarea unui grup de lucru pentru a lucra la metodologie”, a mai precizat ea.

În plus, fostul primar al Capitalei a anunțat că a format un grup de lucru cu federațiile și reprezentații ministerului pentru a debloca Legea Tineretului.

„Mi-aș dori un buget mai generos, din care să fi putut direcționa mai mult către proiectele destinate tinerilor, dar economia țării nu și-a revenit după pandemie, criza facturilor la energie și gaze. În plus, resimțim în fiecare zi consecințele războiului de la graniță”, se mai arată în postare.

Amintim, în context, că biletele de tren se vor scumpi cu 20% de la 1 iulie.

Foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Articolul Firea anunță că va propune în Guvern reintroducerea gratuității pe tren pentru studenți apare prima dată în Main News.

Source: New feed