Florin Cîțu, după ce a negociat intrarea PSD la guvernare: Doar plecarea PSD de la guvernare ne mai salvează

56

Deși la sfârșitul anului 2021 a fost cel care, în calitate de președinte PNL, a negociat aducerea PSD la guvernare, Florin Cîțu, aflat acum în postura de simplu senator liberal, susține că și-ar dori plecarea social-democraților din executiv. 

Intrat în PNL în anul 2016, Florin Cîțu și-a construit scurta carieră politică ca un opozant al PSD. De la tribuna Parlamentului și din Guvern, el a criticat vehement măsurile populiste ale social-democraților, fapt care într-o perioadă i-a adus simpatia electoratului considerat de dreapta, care se distanțase de PNL după anii USL.

Ajuns însă în postura de premier, Cîțu a virat la 180 grade. A scos USR de la Guvernare, iar după ce s-a impus în cursa pentru șefia partidului, a adus PSD în executiv. Nu mult a trecut și, pe lângă funcția de premier, Cîțu a pierdut-o și pe cea de șef al PNL, în care abia fusese ales.

Piruetă la 360 grade

Departe de cercul puterii, având acum doar calitatea de senator și simplu membru al PNL, Cîțu pare să fi revenit la vechile sale moravuri. Într-un mesaj publicat vineri, 6 ianuarie, pe pagina sa de Facebook, fostul premier a cerut, nici mai mult nici mai puțin, ieșirea PSD de la guvernare, deși tot el, în urmă cu ceva mai bine de un an, a negociat aducerea lui Ciolacu și compania în postura de a administra treburile țării.

„Dobânda platită ieri de MF-PSD pentru cele 3,75 miliarde dolari este cea mai mare dobândă platatita vreodată de statul român pentru dolari (PNL se împrumuta la dobânda negativă în 2020 și 2021, alte vremuri). Și ca să fie insulta și mai mare, cu o zi mai devreme Ungaria s-a împrumutat la dobânzi mai mici cu un punct procentual. Nu știu dacă a mai fost vreodată așa umilită România pe piețele internaționale. Doar plecarea PSD de la guvernare ne mai salvează. MF-PSD ne îngroapă în datorii la dobânzi astronomice și doar falimentul ne mai scăpă. Nu există atâtea venituri din taxe pentru a acoperi incompetența PSD la MF. P.S. Ar trebui să va întrebați de ce se grăbește MF-PSD să împrumute 20 de miliarde lei în prima săptămână din an (13% din toată suma pe care trebuie să o împrumute în 2023, cea mai mare suma împrumutată într-o singură zi din istorie la cele mai mari dobânzi)”, a scris Florin Cîțu, pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Florin Cîțu, după ce a negociat intrarea PSD la guvernare: Doar plecarea PSD de la guvernare ne mai salvează apare prima dată în Main News.

Source: New feed